Seleuș devine scenă vie a memoriei colective: începe proiectul „A fost odată în Seleuș”
În satul Seleuș, poveștile trecutului prind viață prin vocile și creațiile celor mai tineri membri ai comunității. Proiectul cultural „A fost odată în Seleuș”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), aduce împreună copii, vârstnici, artiști, muzicieni și profesori universitari într-un demers de educație prin cultură desfășurat în mediul rural. Prin ateliere de storytelling, teatru, pictură, muzică și multimedia, peste 30 de copii vor crea produse culturale originale – o carte ilustrată, un film documentar și o poveste audio – inspirate din amintirile reale ale bătrânilor din sat. Acestea vor fi distribuite și online, printr-o platformă trilingvă (română, engleză, germană), adresată inclusiv diasporei originare din zonă.
„În Seleuș, redescoperim puterea cuvântului rostit. Copiii învață să asculte și să transcrie povești reale, pline de sens, iar acest proces le dezvoltă empatia, creativitatea și legătura cu locul de care aparțin. Atelierul de povești nu este doar un exercițiu de scriere – este o experiență de viață. Fiecare copil care stă de vorbă cu un bunic din sat devine un păstrător de memorie, un mic arhivar al identității locale. ‘A fost odată în Seleuș’ este, pentru mine, dovada că educația prin cultură poate înflori și în cele mai mici comunități, dacă este făcută cu respect, cu grijă pentru oameni și cu iubire pentru poveștile lor.” spune lect. univ. dr. Raluca Sandu, coordonatoarea atelierului de povești.
Proiectul sprijină coeziunea comunitară, dezvoltarea competențelor creative ale copiilor și promovează multiculturalismul ca valoare de conviețuire. „A fost odată în Seleuș” este mai mult decât un demers artistic – este o punte între generații, între trecut și viitor, între local și global.








