Prima slujbă de inaugurare la bisericuța de lemn din Jucu
Primarul comunei Jucu, Dorel Pojar, a anunțat organizarea primei slujbe de inaugurare a bisericuței de lemn amplasată la noua locație a bisericii ce urmează să fie edificată pe strada Aviatorilor. Evenimentul va avea loc marți, 12 august, de la ora 18:00.
„Bisericuța de lemn, de la noua locație a bisericii pe care o vom edifica, pe strada Aviatorilor, este în strai de sărbătoare și vă așteaptă marți seara la prima slujbă de inaugurare. Avem onoarea să îl avem în mijlocul nostru pe Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, înconjurat de un sobor de preoți. Vă așteptăm cu drag!”, a transmis edilul.
Evenimentul va fi marcat de prezența Înaltpreasfințitului Andrei Andreicuț, Arhiepiscop și Mitropolit, care va săvârși slujba religioasă alături de un sobor de preoți.
Noua biserică de pe strada Aviatorilor va fi construită în perioada următoare, iar bisericuța de lemn, pregătită acum de sărbătoare, va găzdui slujbele până la finalizarea lucrărilor.
Locuitorii comunei sunt invitați să participe în număr cât mai mare, pentru a fi martori ai acestui moment important pentru comunitatea ortodoxă din Jucu.







