Investiții în eficiență energetică pentru locuințele din Vultureni. Primele lucrări au început deja!
Administrația locală din comuna Vultureni continuă implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu accent pe creșterea calității vieții locuitorilor și reducerea consumului de energie. În această perioadă au început lucrările de reabilitare energetică pentru primele 30 de locuințe din comună, în cadrul programului Repower.
Potrivit primarului Paul Cecan, proiectul are o amploare mai mare, fiind aprobate în total 47 de cereri care vor beneficia de finanțare pentru modernizarea locuințelor: „În Comuna Vultureni a început reabilitarea energetică a 30 de locuințe. În total, prin programul Repower, au fost aprobate 47 de proiecte. Acestea vor beneficia de reabilitare termică, polistiren, geamuri termopani, ușă, izolarea podurilor și, ulterior, vor veni echipate cu un sistem de independență energetică, un sistem fotovoltaic”, a declarat edilul.
Lucrările vizează îmbunătățirea performanței energetice a locuințelor și reducerea costurilor cu utilitățile, prin izolarea termică a clădirilor și instalarea unor sisteme moderne de producere a energiei din surse regenerabile.
Primarul comunei a subliniat că autoritățile locale își doresc să atragă și în viitor finanțări similare, care să răspundă nevoilor reale ale comunității: „Sperăm în continuare să putem accesa cât mai multe proiecte care să vină într-un aport direct în îmbunătățirea calității vieții cetățenilor. Acest proiect a fost derulat prin Consiliul Județean, un proiect pe fonduri europene. În viitor, Consiliul Județean și primăriile, pe de-o parte, vom încerca cât mai multe proiecte de genul acesta să le aducem în comunități unde este nevoie”, a precizat Paul Cecan.
Programul reprezintă una dintre cele mai importante investiții recente în domeniul eficienței energetice la nivelul comunei Vultureni, oferind beneficiarilor locuințe mai confortabile, mai eficiente din punct de vedere energetic și mai puțin costisitoare în exploatare.







