Avocatul Loredana Pop: Protecția copiilor victime ale violenței trebuie să rămână o prioritate a sistemului de justiție
Avocatul Loredana Pop a participat la evenimentul de prezentare a concluziilor proiectului european „CHILD – Towards a CHILD-friendly legal Order for Fair Justice Provision”, precum și la lansarea Ghidului pentru profesioniști privind audierea specializată și protecția copiilor victime ale violenței în cadrul procedurilor penale.
În cadrul evenimentului au fost prezentate date care evidențiază amploarea fenomenului și necesitatea consolidării mecanismelor de protecție destinate copiilor implicați în proceduri judiciare. Potrivit statisticilor prezentate în cadrul proiectului, aproximativ 2,5 milioane de copii sunt implicați anual în proceduri judiciare în Uniunea Europeană, iar 12% dintre copiii europeni sunt victime ale unei forme de violență într-un singur an. Totodată, estimările Consiliului Europei arată că unul din cinci copii este victima unei forme de violență sexuală.
Ulterior evenimentul, avocatul Loredana Pop a declarat: „Astăzi am avut onoarea de a participa la evenimentul de prezentare a concluziilor proiectului european «CHILD – Towards a CHILD-friendly legal Order for Fair Justice Provision», precum și a Ghidului pentru profesioniști privind audierea specializată și protecția copiilor victime ale violenței în cadrul procedurilor penale.
Datele prezentate în cadrul proiectului evidențiază necesitatea unei reforme continue a mecanismelor de protecție a copiilor: aproximativ 2,5 milioane de copii sunt implicați anual în proceduri judiciare în Uniunea Europeană, iar 12% dintre copiii europeni sunt victime ale unei forme de violență într-un singur an. Mai mult, estimările Consiliului Europei arată că un copil din cinci este victima unei forme de violență sexuală.”

Potrivit avocatului clujean, proiectul CHILD reprezintă un exemplu important de cooperare europeană în vederea dezvoltării unui sistem de justiție adaptat nevoilor copiilor și centrat pe protejarea interesului superior al acestora: „În acest context, proiectul CHILD reprezintă un demers european deosebit de valoros, orientat spre dezvoltarea unui sistem de justiție care să răspundă cu adevărat nevoilor copiilor victime ale violenței, prin promovarea audierii specializate, a abordărilor informate de traumă și a cooperării multidisciplinare între toate instituțiile implicate.”
Un element central al proiectului îl constituie ghidul lansat în cadrul evenimentului, document care oferă recomandări și standarde de lucru pentru profesioniștii implicați în protecția și reprezentarea copiilor în procedurile judiciare: „Ghidul lansat astăzi constituie un instrument de referință pentru magistrați, avocați, polițiști, specialiști în protecția copilului și toți profesioniștii care interacționează cu copii implicați în proceduri judiciare, oferind standarde și bune practici menite să transforme accesul la justiție într-o experiență sigură, demnă și adaptată interesului superior al copilului.”
Loredana Pop a subliniat că protecția copiilor trebuie privită nu doar ca o obligație legală, ci și ca o expresie a maturității unei societăți democratice și a capacității sistemului judiciar de a răspunde nevoilor celor mai vulnerabili membri ai comunității: „Protecția copiilor nu reprezintă doar o obligație legală, ci și un indicator esențial al maturității unui sistem de justiție și al responsabilității unei societăți democratice, iar Proiectul CHILD reprezintă o contribuție importantă la consolidarea conceptului de justiție adaptată copilului, promovând standarde europene menite să asigure respectarea efectivă a drepturilor copiilor implicați în proceduri judiciare, cu accent pe protecția interesului superior al copilului, prevenirea victimizării secundare și dezvoltarea unor mecanisme de intervenție multidisciplinară eficiente.”

La final, avocatul a transmis mulțumiri organizatorilor și partenerilor internaționali implicați în implementarea proiectului: „Mulțumesc organizatorilor și partenerilor internaționali implicați în acest proiect pentru efortul de a transforma principiile justiției prietenoase copilului din standarde teoretice în instrumente concrete de lucru pentru profesioniști și în garanții efective pentru copiii care intră în contact cu sistemul de justiție.”







