(INTERVIU) Claudiu Năsui: PSD și PNL n-au nicio dorință să reducă cheltuielile; ar trebui desființate agenții întregi și chiar ministere
Deputatul USR Claudiu Năsui s-a remarcat prin viziunea sa economică radical-liberală, pe care a încercat să o pună în aplicare și în perioada în care a fost Ministrul Economiei. Parlamentarul crede și acum că actuala guvernare este o piedică în calea dezvoltării României și doar o debirocratizare masivă ne poate duce la prosperitate:
Cluj 1: Sunteți pro sau contra finanțării partidelor de la bugetul de stat? Cum ar fi arătat anul electoral 2024 fără acești bani pe care partidele i-au primit de la contribuabili?
Claudiu Năsui: Contra. Se zice că acea subvenție este „prețul democrației”, că „democrația costă” și tot felul de alte lucruri de genul ăsta. De fapt acești bani fac mai mult rău „democrației” pentru că se dau numai la partidele parlamentare și în funcție de rezultatul electoral. Deci partidele mari iau mult mai mulți bani. Iar partidele neparlamentare au și mai mari dificultăți în a intra pe piață.
Alt argument este că înainte partidele se finanțau ilegal, acum e totul de la stat transparent. Adică ca cei care fac legea să nu mai încalce legea, și-au dat o subvenție de la buget.
Doar ca să știți această subvenție a explodat în perioada lui Liviu Dragnea. Înainte era un procentaj din veniturile statului, acum este un procentaj din PIB.
Cluj 1: Credeți că vor crește taxele de la 1 ianuarie 2025? Ce se poate face pentru a reduce deficitul bugetar, fără a-i împovăra și mai mult pe românii care muncesc?
Claudiu Năsui: Absolut. Explozia cheltuielilor din anii aceștia va trebui plătită. PSD și PNL n-au nicio dorință să reducă cheltuielile. Așa că vor fi creșteri de taxe. Mai ales că vor fi 4 ani fără alegeri. Așa că va fi suficient timp ca românii să se obișnuiască.
Ce s-ar putea face este reducerea cheltuielilor. Desființarea de agenții întregi și chiar ministere. Să nu se mai facă scheme de afaceri pe banii statului (zeci de miliarde). Am putea nu doar reduce deficitul, ci și scădea taxele.
Cluj 1: V-ați pronunțat împotriva subvențiilor primite de companii mari de la stat. Cum le răspundeți celor care spun că în acest fel se stimulează economia, că investitorii ar alege alte țări fără aceste ajutoare?
Claudiu Năsui: Le spun că atunci când se uită la subvenții trebuie să vadă nu numai beneficiul pentru cel care îl primește. Cert, oricine primește o subvenție e fericit. Cu cât mai mare cu atât mai bine. Dar trebuie să ne uităm și de unde vine acea subvenție. Vine din taxele plătite de alții.
Orice bine i se face persoanei care primește subvenția este compensat de răul produs celui care plătește subvenția.
Resursele sunt limitate. Ca cineva să poată cheltui un ban pe care nu l-a muncit, trebuie altcineva să muncească un ban și să nu-l cheltuie.
Deci asta le spun. Că răul făcut de taxare este mai mare decât binele făcut de subvenție. Nu mai zicem că subvențiile se dau de către politicieni unde cred ei că e bine, de multă ori e și corupție cât casa. Dar și dacă nu e corupție, politicienii sunt printre cei mai proști oameni care să aloce capital. Nu investesc banii lor și suferă nicio consecință dacă se adeverește că o investiție a fost greșită.
Cluj 1: Se vorbește de vreo 3 decenii despre digitalizarea administrației, dar nu se întâmplă. Unde se blochează acest proces, cine nu este interesat să se facă și cum se pot depăși obstacolele din sistem?
Claudiu Năsui: Depinde ce înțelegeți prin digitalizare. Statul român a înțeles că dacă înainte îți cerea 300 de hârtii într-un dosar. Acum îți va cere 300 de hârtii pe mail. Până la urmă ce contează nu e digitalizarea, ci debirocratizarea. Să avem un stat mai puțin intruziv și care să ne chinuie mai puțin.
Cluj 1: Ce părere aveți despre noul președinte al Argentinei, Javier Milei? Poate fi el un model pentru Europa și pentru România?
Claudiu Năsui: O părere foarte bună. Este un model nu numai pentru America de Sud, ci și pentru restul lumii. După toți indicatorii, va reuși să arate că liberalismul poate să ia o țară în abisul falimentului precum Argentina și să o reclădească în timp foarte scurt.
Asta ne arată cât de mult rău ne facem că încă pierdem timpul cu socialismul prin Europa și nu numai.
Cluj 1: Sunteți un membru USR creștin declarat. Credeți că se va schimba percepția asupra partidului după alegerea Elenei Lasconi în funcția de președinte, va dispare eticheta de „progresism”? Este USR un partid liberal, ce înseamnă acest centru-dreapta în context românesc?
Claudiu Năsui: Sunt creștin dar nu îmi place să folosesc asta pentru câștiguri de orice fel. Credința este un lucru personal. Liberalismul nu înseamnă să-l schimbi pe celălalt să fie ca tine, ci să-l accepți cu toate diferențele. Aș zice că USR este partidul din România care se apropie cel mai mult de liberalism.
Cluj 1: Intenționați să candidați în toamnă pentru un nou mandat de deputat?
Claudiu Năsui: Da.