(INTERVIU) Alexandru Cordoș: Vreau să fie clar pentru toată lumea, astăzi la Cluj, PSD se află în opoziție față de PNL
Alexandru Cordoș este un actual și viitor consilier județean din partea PSD Cluj, dar și fost președinte interimar al organizației și ex-senator. Politicianul ne transmite perspectiva sa asupra recentelor alegeri, a configurației politice județene și a drumului spre prosperitate pe care îl parcurge Clujul.
Cluj 1: Sunteți mulțumit de rezultatul partidului la nivel local, la alegerile din 9 iunie? Cum ați perceput actuala campanie, față de cea din 2020?
Alexandru Cordoș: Rezultatele obținute de PSD Cluj în alegerile locale reprezintă o creștere de etapă, care reflectă munca intensă desfășurată pe parcursul ultimilor patru ani.
Deși întotdeauna există loc pentru îmbunătățiri, este clar că am reușit să coagulăm o bază solidă de susținători, care au aderat la principiile social-democrației și sunt în acord cu programul PSD Cluj.
Dacă ne uităm puțin pe statisticile electorale PSD Cluj are acum 17 primari, dintre care 8 noi aleși, avem 5 primari sub 35 de ani, iar cel mai tânar are 30 de ani. Acești lideri plini de energie și determinare sunt dovada clară a succesului nostru în atragerea și sprijinirea, în rândul organizației, a noii generații de lideri politici.
În 2020, ne-am asumat că schimbarea nu se produce peste noapte și ca va fi nevoie de o muncă asiduă, perseverență și anduranță, dar mai ales de o echipă dedicată. Nu a fost ușor, însă am avut încredere că prin proiectele și programele noastre, prin respectarea principiilor social-democrate vom reuși să atragem alături de noi oameni cu expertiză, dornici de schimbare. Și am reușit!
Acest progres ne oferă încrederea că suntem pe drumul cel bun și ne ambiționează să credem că vom câștiga alegerile locale din 2028, inclusiv președinția Consiliului Județean Cluj.
Cluj 1: Ați obținut un nou mandat de consilier județean. Cu ce gânduri reveniți în această poziție? Ce are nevoie Clujul în următorii 4 ani?
Alexandru Cordoș: Continui în funcția de consilier județean cu hotărârea de a finaliza proiectele începute și de a aduce noi inițiative care să contribuie la dezvoltarea durabilă a județului Cluj. În următorii patru ani, intenționez să pun în aplicare programele pe care le-am promovat în campania electorală menite să reducă decalajele dintre mediul urban și cel rural.
Voi susține investiții majore în infrastructura rurală, în special în zona rurală, axându-mă pe modernizarea drumurilor județene nefinalizate, dar mai ales găsirea unor soluții de modernizare a drumurilor comunale, împreună cu administrațiile locale, extinderea alimentării cu apă și a rețelelor de canalizare, pentru a asigura condiții de trai decente în toate localitățile rurale.
De asemenea, voi sprijini dezvoltarea sectorului agricol prin inițierea de programe de finanțare și consiliere pentru fermieri, facilitându-le accesul la tehnologii moderne și la piețe de desfacere. În acest context, voi susține în continuare extinderea parcurilor industriale, inclusiv dezvoltarea unui parc industrial la Huedin, care va servi ca un centru pentru depozitarea, procesarea și desfacerea produselor montane, oferind astfel un sprijin concret producătorilor locali și creând locuri de muncă esențiale.
În plus, mă voi concentra pe promovarea turismului rural montan, prin dezvoltarea unor trasee turistice și organizarea de evenimente locale care să atragă turiști.
Scopul meu este să creez oportunități de afaceri pentru tinerii din mediul rural, prin programe de formare profesională și acces la finanțare pentru inițiative antreprenoriale. În continuare rămâne nevoia construirii unor locuințe sociale la nivelul județului, atât pentru tineri cât și pentru alte categorii sociale.
Nu în ultimul rând, focusul meu cade asupra extinderii la nivel de județ a rețelelor de piste de biciclete, în special în zona montană, pentru dezvoltarea turismului de durată.
Toate aceste măsuri sunt menite să stabilizeze și să dezvolte forța de muncă din județ, asigurându-se astfel că fiecare cetățean are acces egal la educație, sănătate și servicii publice.
Cluj 1: Care este postura PSD în Consiliul Județean Cluj? Veți face opoziție sau veți intra într-o alianță cu PNL?
Alexandru Cordoș: Vreau să fie clar pentru toată lumea, astăzi la Cluj, PSD se află în opoziție, față de PNL. Însă, în Consiliul Județean Cluj, PSD va adopta o poziție constructivă. Nu excludem dialogul și colaborarea cu PNL, mai ales dacă acest lucru servește intereselor cetățenilor din județ.
Vom susține toate inițiativele care aduc beneficii concrete comunității, dar vom fi, de asemenea, vigilenți și critici atunci când considerăm că anumite decizii nu sunt în interesul public. Prioritatea noastră este să contribuim la dezvoltarea județului, indiferent de jocurile politice, să susținem comunitățile unde PSD a câștigat alegerile și mai ales să susținem o politică de justiție socială echitabilă.
Cluj 1: De ce este scorul PSD mai slab la nivelul municipiului Cluj-Napoca decât la nivel județean?
Alexandru Cordoș: Dinamica urbană specifică municipiului Cluj-Napoca și percepția publică față de PSD, influențată de factorii istorici și politici din ultimii 10, au jucat un rol important în modul în care s-au desfășurat alegerile în municipiu Cluj Napoca.
Mediul urban tinde să favorizeze partide cu orientări mai liberale, iar Cluj-Napoca, cunoscut pentru sectorul său universitar puternic și dezvoltarea intensă a sectorului IT, reflectă această tendință. Cu toate acestea, ne concentrăm pe consolidarea relației noastre cu comunitatea urbană, răspunzând într-un mod mai adaptat și specific nevoilor și așteptărilor acesteia.
După conferința din acest weekend, PSD Cluj întră într-o nouă perioadă, o perioadă de maturitate politică caracterizată de stabilitate, transparență și o viziune clară asupra viitorului. Cu o echipă bine pregătită și un plan strategic coerent, suntem pregătiți să facem față provocărilor ce ne așteaptă și să ne îndeplinim obiectivele pe termen mediu și lung. În acest context Partidul Social Democrat Cluj, în 2028, va avea un candidat care va caștiga alegerile în Cluj-Napoca.
Cluj 1: Cum poate fi redus decalajul de dezvoltare între reședința de județ și satele aflate la distanță mare de Cluj?
Alexandru Cordoș: Este esențial să asigurăm accesul echitabil la resurse și servicii pentru toate comunitățile din județ, astfel încât niciun sat să nu rămână în urmă. Administrația locală este datoare să pună accentul pe modernizarea infrastructurii locale și dezvoltarea economiei locale, pentru a stimula economia rurală.
Administrația publică județeană trebuie să fie o prezență activă în viața cetățenilor, la nivel local, nu doar din birou.
Nu este necesar să aducem ruralul în urban, ci să asigurăm condiții de trai în mediul rural care să rivalizeze cu cele din orașe. Acest lucru se poate realiza prin modernizarea infrastructurii, digitalizarea serviciilor publice și implementarea ghișeelor unice care să ofere cetățenilor acces facil la servicii administrative.
Cluj 1: Clujul este comparat mereu cu Bihor, iar de cele mai multe ori județul nostru stă mai slab la investiții publice. De ce se întâmplă acest lucru și cum poate fi remediat?
Alexandru Cordoș: Diferența este vizibilă și constă în managmenetul politic si administrativ. Comparația cu județul Bihor ne indică faptul că administrația actuală din Cluj trebuie să își intensifice eforturile pentru a îmbunătăți infrastructura, un domeniu esențial pentru dezvoltarea durabilă a județului. Deși Clujul a reușit să prioritizeze dezvoltarea sectorului privat, administrația trebuie să se concentreze acum pe atragerea de fonduri publice, atât naționale cât și europene, pentru a susține proiecte majore de infrastructură.
Modernizarea infrastructurii rutiere este crucială pentru a asigura conectivitatea între zonele urbane și rurale, facilitând astfel accesul la servicii și resurse esențiale. Este nevoie de noi investiții în noi rețele de drumuri județene și comunale, de inele și centuri de ocolire a marilor orașe, conectarea acestora, precum și de dezvoltarea rețelelor de transport public, care să ofere soluții eficiente și durabile pentru mobilitatea cetățenilor.
De asemenea, infrastructura digitală trebuie să fie o prioritate, pentru a asigura accesul la internet de mare viteză în toate zonele județului, inclusiv în cele rurale și dotarea școlilor și administrației publice cu echipamentul necesar. Acest lucru nu doar că va îmbunătăți calitatea vieții locuitorilor, dar va stimula și economia locală, facilitând dezvoltarea afacerilor și accesul la educație și servicii publice.
Administrația actuală are responsabilitatea de a pregăti și accesa proiecte de infrastructură bine fundamentate și de a asigura o colaborare eficientă între toate nivelurile de guvernare, pentru a transforma fondurile atrase în investiții concrete, care să genereze beneficii pe termen lung pentru județul Cluj.
Cluj 1: Intenționați să candidați pentru un loc în parlament, în această toamnă?
Alexandru Cordoș: În acest moment, îmi concentrez toată atenția asupra mandatului de consilier județean și asupra proiectelor pe care le-am propus în campania electorală. Prioritatea mea rămâne județul Cluj și mă voi concentra pe a aduce rezultate concrete pentru comunitatea noastră, indiferent de postura în care mă voi afla.
Eventualele planuri politice pentru viitor vor fi comunicate la momentul oportun, după aprobarea acestora în forurile partidului.