Steluța Cătăniciu dă de pământ cu falșii moraliști care atacă sistemul judiciar: „A uitat cineva de protocoale? Da’ de Zdreanță?”
Documentarul Recorder „Justiție capturată” a declanșat un val de controverse care a zguduit puternic justiția românească, readucând în atenție teme sensibile precum influențarea completurilor de judecată și presiunile exercitate asupra unor magistrați. Materialul a generat reacții imediate, atât în rândul judecătorilor, cât și în opinia publică, devenind rapid un subiect central în dezbaterea națională despre funcționarea instituțiilor statului.
Ca răspuns, Curtea de Apel București a organizat o conferință extraordinară de presă, un gest rar care reflectă gravitatea momentului. Președinta instanței, Liana Nicoleta Arsenie, a respins ferm acuzațiile, considerându-le nefondate și denigratoare.
Situația a devenit și mai complicată atunci când judecătoarea Raluca Moroșanu a intervenit public în timpul conferinței și a afirmat că susține în totalitate dezvăluirile făcute în documentar de judecătorul Laurențiu Beșu. Moroșanu a vorbit despre o atmosferă dominată de teamă și presiuni disciplinare, contrazicând direct poziția conducerii Curții. Declarațiile sale au amplificat percepția că sistemul judiciar se confruntă cu tensiuni interne puternice și că problemele descrise nu sunt izolate.
În această dispută, una dintre cele mai puternice reacții a venit din partea fostului deputat de Cluj și avocat Steluța Cătăniciu, care a schimbat direcția discuției, amintind că ideea de „justiție capturată” nu este o descoperire nouă. Ea a reamintit perioada în care DNA și alte structuri ale statului au exercitat influențe considerabile asupra justiției, generând abuzuri greu de contestat în prezent. Cătăniciu evocă amintiri ale anilor în care arestările spectaculoase se succedau într-un ritm alert, când protocoalele secrete orientau decizii judiciare, iar magistrații erau adesea supuși unor presiuni ascunse care le afectau independența.
În viziunea sa, adevărata „justiție capturată” este cea din acei ani, când, spune ea, dosarele erau folosite ca instrumente de intimidare, iar unele completuri pronunțau condamnări prestabilite. Rememorează cazuri controversate, precum cel al judecătorului Mustață sau situația completurilor de la Înalta Curte, pe care le descrie ca exemple ale unui sistem dominat de influențe informale și lipsa de echilibru. Tonul ei este critic nu doar la adresa trecutului, ci și a celor care aleg să ignore aceste episoade atunci când discută despre problemele actuale: „Astăzi, un fost om politic, fost ministru, unul dintre cei mai onești, corecți și empatici pe care i-am cunoscut în toată viața mea, m-a întrebat dacă eu cred că în Justiție nu există corupție?!
Nici vorbă, există corupție la fel ca în orice alt domeniu, nici nu se pune problema, că doar nu sunt sfinți! Doar că celor dovediți corupți, Sistemul, în loc să-i condamne, le-a făcut dosare cu care îi santaja, apoi, pentru a condamna oameni nevinovați.
A uitat cineva acea perioadă, când pe scările DNA, era coadă la arestare(se pare ca unii, da!)? Nu de alta, da’ să-i vadă lumea, bre, să-i înjure pe stradă(ce mai conta/conteaza că aproape toți au fost achitați, ultetior)?! A uitat cineva de protocoale? Da’ de Zdreanță?( nu cel cu ochii de faianță)… Ați uitat, băi deontologilor, de „decapările” de la DNA? De Unitatea de Elită de la Ploiesti?
Da’ de Cristina Guseth, de la Comisia Juridică, ați uitat?! V-ați pus, vreodată, întrebarea: CINE a dorit-o în fruntea Ministerului Justiției și pentru ce?! Da’ de Prună ( traducătoarea de la Bruxelles, care a venit după Guseth) și care le-a spus românilor că ” drepturile lor sun un LUX”?! Da’ de procurorii din Bihor, înregistrați înjurând judecătorii că ” până nu-i arestăm pe câțiva, nu-i potolim cu achitările”? Aia era, băi, Justiție Capturată!
Eu nu am uitat! Nu am uitat toți istericii (plătiți sau nu) care urlau „cine nu sare, ia condamnare”. Nu am uitat culoarele pe care unii (aleși) intrau de la parchet până la condamnare, ca vitele la tăiere. Nu am uitat „Câmpul Tactic” din Justiție, plicurile galbene date în sală, judecătorilor, cu ani grei de pușcărie trecuți acolo.
Nu am uitat Completul Negru de la ICCJ, din acei ani de tristă amintire, la care dacă ajungeai, ” că așa ți-a fost scris”, mureai cu dreptatea în mână, la propriu sau la figurat, neavând nicio șansă de achitare, pentru că erai dinainte condamnat!
N-am uitat de judecătorul Mustață, batjocorit și scos din complet în cătușe, în ziua în care urma să intre, la termen, în dosar, decedat în condiții suspecte în închisoare, și totul doar pentru a-l condamna pe Voiculescu. Ați uitat cum a fost repartizat dosarul judecătoarei Camelia Bogdan, apoi?!
Eu, nu! N-am uitat de tot răul făcut de Monica Macovei și Băsescu. Și n-am uitat de Guseth, pentru că am fost acolo! Nu am uitat, și niciun om de bună credință nu poate uita ce a fost în Justiție, în acea perioadă! AIA ERA JUSTIȚIE CAPTURATĂ! Din păcate, acum sunt atacați magistrații de bună credință (mai sunt și în România, har Domnului, nu doar la Berlin)! SUNT ATACAȚI PENTRU CĂ ÎȘI VOR JUSTIȚIA INAPOI!”.
Intervenția Steluței Cătăniciu se distinge prin coerență, memorie instituțională și curajul de a readuce în discuție o perioadă pe care mulți preferă să o uite. Într-un moment marcat de confuzie, neîncredere și tensiuni între magistrați, vocea ei oferă o perspectiva necesară, avertizând că fără asumarea trecutului nu poate exista o justiție cu adevărat independentă.
