Aeroportul Internațional Cluj, reprezentat la nivel european în cadrul ședinței Boardului ACI Europe de la Praga
Directorul general al Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj, David Ciceo, a participat în data de 22 iunie 2026 la ședința Boardului ACI Europe, desfășurată la Praga, în Republica Cehă, eveniment care a reunit lideri ai industriei aviatice europene.
Pe agenda reuniunii s-au aflat subiecte strategice privind viitorul aviației europene, cu accent pe noua Strategie de Aviație a Uniunii Europene. Reprezentanții ACI Europe au subliniat necesitatea ca viitoarea strategie să repoziționeze conectivitatea aeriană ca element esențial în politicile europene, precum și recunoașterea aeroporturilor drept actori-cheie în ecosistemul aviației.
Totodată, discuțiile au vizat sprijinirea dezvoltării conectivității aeriene, în paralel cu accelerarea tranziției digitale și ecologice a sectorului. Comisia Europeană intenționează adoptarea noii strategii până la finalul lunii noiembrie a acestui an.
Un alt subiect important abordat în cadrul ședinței a fost impactul contextului geopolitic internațional, în special al conflictului din Orientul Mijlociu, asupra sectorului aviatic. Membrii boardului au analizat efectele asupra traficului aerian, inclusiv anulările și întârzierile de zboruri, scăderea fluxului de pasageri și creșterea costurilor generate de majorarea prețului combustibilului.
De asemenea, au fost discutate obiectivele de mediu ale industriei, respectiv reducerea emisiilor de carbon cu 55% până în anul 2030 și diminuarea poluării fonice în aeroporturi. Pe agenda reuniunii s-au mai aflat și teme privind cadrul de reglementare al ajutoarelor de stat pentru aeroporturi, precum și implementarea sistemelor biometrice, considerate esențiale pentru securitate, protecția datelor personale și eficientizarea fluxurilor de pasageri.
În intervenția sa, directorul general al Aeroportului Internațional Cluj, David Ciceo, a subliniat importanța cooperării la nivel european pentru dezvoltarea sustenabilă a aviației.
„Alături de colegii mei din boardul ACI Europe, am discutat despre provocările actuale din sectorul aviației. Colaborăm permanent cu organizațiile din industrie și cu membrii Comisiei Europene pentru a găsi soluții concrete care să ducă la o dezvoltare durabilă a aeroporturilor europene, a traficului de pasageri și a conectivității. Eforturile Aeroportului Internațional Cluj se orientează pe dezvoltarea traficului de pasageri, a infrastructurii aeroportuare, reducerea emisiilor de carbon, digitalizare, îmbunătățirea facilităților oferite pasagerilor și creșterea numărului de destinații”, a transmis acesta.
Acesta a mai precizat că, în prezent, Aeroportul Internațional Cluj a extins rețeaua de rute cu 13 destinații noi față de anul 2025, oferind pasagerilor posibilitatea de a călători către peste 50 de destinații din 19 țări.
Ședința Boardului ACI Europe a precedat Congresul Anual și Adunarea Generală a organizației, desfășurate în perioada 22–24 iunie la Praga. Evenimentul este considerat unul dintre cele mai importante din industria aviației europene, reunind factori de decizie și lideri ai sectorului, și oferind o platformă de cooperare și schimb de bune practici pentru dezvoltarea transportului aerian european.







