Voicu Ienci: Uniunea Europeana in actuala dezordine mondiala

O sa ma injurati si o sa spuneti ca sunt cinic, dar istoria are propria ei dezvoltare, face pasii sai netinand cont de o ordine de drept international stabilia intr-un moment sau altul.

Donald Trump tocmai a sters pe jos cu ea, rapindu-l pe Maduro, dar mai ales enuntand in conferinta de presa de aseara anumite lucruri:

• Venezuela, un stat independent, sub control american „temporar”, atat timp cat vor considera americanii de cuvinta;
• presedintele unui stat, care nu este cetatean american, judecat in legea americana, de catre o instanta americana, pentru infractiuni impotriva Statelor Unite, departe de a putea fi dovedite cu mijloace rezonabile si rationale;
• doctrina Monroe -sacrosancta si imuabila, in emisfera vestica SUA avand dreptul de a face tot ce vrea doar pentru ca „poate”;
• cu subiect si predicat, Statele Unite ale Americii sunt cele mai puternice militar, iar lucrul acesta le permite orice si oricum, atata timp cat interesul le dicteaza;
• Mexicul si Columbia sunt pe teava si devin amenintate direct.

S-a dus naibii dreptul, putem sa ne stergem cu tratatele si principiile de drept international la fund, iar organizatiile cu atributii in apararea si aplicarea lui nu au decat valoarea rezultatului unei banale operatii de apendicita.

Mai mult, ati vazut China si Rusia sa iasa cu ceva inafara de niste comunicate anemice? Dar Uniunea Europeana? Sintagma cu „tranzitia pasnica” e cel putin de rasul curcilor. Tranzitie pasnica de la ce la ce? De la un stat independent la colonie petroliera? De la principiu politic universal la arbitrariu?

E clar ca lumina zilei, lumea a depasit o etapa istorica si a intrat in alta, aceea in care marile puteri militare si economice isi delimiteaza si isi protejeaza zonele de interes, stabilind un echilibru geopolitic reglat exclusiv prin vointa si demersurile a catorva centre de putere, echilibru bazat pe recunoastere si reciprocitate, orice pozitie neconforma a celor mai mici devenind amenintare de securitate pentru balenele militare, diplomatice si economice mondiale.

Ce are Uniunea Europeana de facut in aceste conditii, in care istoria a luat-o inainte si se desfasoara fulminant?

In primul rand, dati-mi voie sa ma indoiesc ca balenele jocului geopolitic sunt dispuse si intentioneaza sa recunoasca UE ca pe un actor principal, sau macar semnificativ, in jocul lor. Mai mult, spatiul european, asa cum e organizat el politic la ora actuala, strica si vulnerabilizeaza orice intelegere geopolitica majora, pentru ca granita sferelor de influenta trece exact prin inima Europei, impartind-o intre sfera de influenta americana si cea rusa, intr-un mod care sa faca nefunctionala orice „Uniune Europeana” de acum incolo.

Bruxelles-ul este constient de asta si incearca sa castige timp, intr-o formula unificata a unei puteri militare de mana a doua, sperand la un reviriment economic la pachet cu un proces de inarmare, care sa ii stimuleze industriile cheie, o stare tranzitorie de minim un deceniu, spre o afirmare ulterioara.

Ii lipsesc, insa, resursele naturale si energetice pentru pasii ce ii are de facut, iar orice demers in acest domeniu poate echivala cu o abandonare proprie, benevola si ireversibila in mainile Rusiei sau cu falimentul economic in bratele Americii.

Exista pentru europeni cateva variante de lucru:

1. Continuarea sustinerii Ucrainei, sperand -nerealist cred eu, ca ceva se va intampla si ucrainienii vor reusi sa stabilizeze frontul sau chiar sa ii impinga pe rusi cel putin din zonele bogate in resurse vitale pentru economia europeana -carbune, fier, pamanturi rare.
   Problema care se pune este cati bani poate oferi UE pentru acest demers, preintampinand totodata propriul faliment prematur, si care va fi costul economic final al apararii si exploatarii acestor resurse …aceasta intr-un final bun pentru Ucraina al razboiului.
2. O actiune politica si militara decisa si substantiala in Nordul Africii si Africa Sub-sahariana, pe model ucrainean sau venezuelean, si impunerea unui soft power, in prelungire, spre bogatiile statelor din centrul continentului African.
   Desi se vehiculeaza o astfel de teorie pe piata politica europeana de ceva vreme, este greu de crezut ca ar fi si realizabila. Europa ar intra in acest spatiu in coliziune directa cu China si Rusia, iar orice fortare spre Egipt ar determina raspunsuri viguroase din partea Americii, Israelului sau Turciei.
   Mai mult, chiar presupunand un vast succes militar initial, cum si cat costa sa gestionezi si sa exploatezi un spatiu al dezordinii, cu societati eminamente tribale, dominate de fractiuni politice fanatice si ideologii anti-europene, cu conexiuni solide spre toti actorii anti-europeni mondiali?
   Dati-mi voie sa consider aceasta teorie doar ca pe o utopie aventuroasa, stil Afganistan, care nu poate si nu are cum sa produca vreun avantaj UE.
3. O deschidere europeana spre China? Posibil ca un atare demers politic sa prezerve securitatea si unitatea UE, atat cat este, temporar, adaugand un actor de prima mana in ecuatia geopolitica a continentului, Economic, asa ceva inseamna abandonarea a tot ce are Europa azi in mainile unui sistem care se va dovedi fara mila, inseamna ca europenii, in timp record, sa nu mai detina nimic din ceea ce astazi mai este a lor.

Asadar ce este de facut, cum rupe UE pisica si reconstruieste una noua, adaptata la o dezordine mondiala, a argumentului fortei militare?

In primul rand, UE cred ca trebuie sa inceteze in a mai fi cea care genereaza fonduri, din care se achizitioneaza armament produs in America, pentru un razboi ucrainean deja pierdut.

In al doilea rand, banii astfel salvati, trebuie introdusi rapid intr-un circuit eminamente european de productie a capacitatilor de razboi. Banii de inarmare trebuie sa se produca si sa se invarta in Europa, nu sa ajunga in buzunare americane sau chinezesti, cu companii, structuri si capacitati economice care sa depinda exclusiv de statele membre, neintroduse in circuitul mondial de tranzactionare a proprietatii asupra lor, capitalizate din bugetele nationale si din cel al UE.

UE trebuie sa isi renegocieze parteneriatul cu Marea Britanie, in sensul unei reapropieri pana la desfiintarea granitelor vamale si implicarea de facto a britanicilor in proiectele de reinarmare europeana. Pana la urma, ajungi mai usor si mai ieftin la resurse prin Commonwealth si in Marea Nordului, decat fiind belicos in Nordul Africii.

La fel, Turcia trebuie multumita si sedusa permanent, pornind de la politica acesteia de nealiniere la nici una dintre balenele geopolitice, chiar incurajandu-i-se aspiratiile hegemonice in Orientul Apropiat si din zona Caucazului.

Dar, mai inainte de orice, Bruxelles-ul trebuie sa inteleaga ca nici un demers in actuala stare a lumii, nici o sansa de unitate si nici un succes nu va putea avea in urmatoarele decenii, daca nu isi va intari coeziunea interna si aderenta europenilor la interesul Uniunii.
Acest lucru nu se poate face prin politici de uniformizare impotriva sentimentului national, prin sfidarea suveranitatii statelor membre, prin stupiditati ideologice precum politicile pentru schimbari climatice, prin ingineriile sociale progresiste sau promovarea ideilor woke la nivel de decizie europeana.

Renuntarea la actiunea ideologica in favoarea actiunii pragmatice, ar fi de natura nu numai sa aduca pacea sociala interna, sa redea perceptia demnitatii si libertatii suverane, sa sporeasca solidaritatea, dar ar permite rearanjarea bugetului Uniunii pe baze cu adevarat de eficienta economica si orientate spre rezilienta continentului in anii urmatori.

Poate sa duca toate aceste lucruri clasa politica europeana actuala?

Din pacate, asist la dezlantuirea absurda a unor lideri de mana a doua si a treia, indoctrinati fara perspectiva unor decizii realiste si pragmatice, apucati pe un drum din care nu se mai pot intoarce fara a-si contesta propria legitimitate a detinerii puterii la nivel unional si statal.

O reorientare corecta pentru rezilienta europeana a urmatorului deceniu presupune decizie pragmatica, pornind de la recunoasterea greselilor ultimelor doua decenii din cadrul Uniunii Europene, ori asta nu se poate face cu aceiasi sau prepusii crescuti de ei, lucru pe care il vedem cu ochiul liber in obstinatia promovarii si continuarii unor idei si demersuri otravite, atat pentru economia europeana, cat si pentru insusi instinctul european, de conservare a propriului spirit, propriei identitati.

Fara aceste din urma doua lucruri, orice discutie despre supravietuire este de prisos.
Istoria e grabita zilele acestea si nu poate astepta trezirea unui stabiliment politic european, ce da toate semnele ca e in coma si nu se mai poate salva, murind de gat cu Europa.

Despre Voicu Ienci

Absolvent al Facultatii de Drept -Universitatea Babes-Bolyai (2000) si al Certificatului Profesional in Management -The Open University (U.K. 2013), Voicu Ienci este antreprenor si pasionat de istorie si politica.

Ideologic, este profund atasat conservatorismului clasic si un apropiat al viziunilor crestine pro-viata si pro-familie