Vicepreședintele CJ Cluj, Radu Rațiu: Îmi doresc să ajung în fiecare localitate a Clujului
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, și-a prezentat o parte din echipa de consilieri județeni ai PNL Cluj, pe care îi va susține să conducă comisiile de specialitate din cadrul Consiliului Județean Cluj, toți sub 41 de ani.
Noul vicepreședinte al Consiliului Județean Cluj, Radu Rațiu, în vârstă de 41 de ani, jurist de profesie, are la activ 4 mandate de consilier local în Cluj-Napoca: „Am fost 13 ani director la Cluj Arena. În acest mandat îmi doresc să ajung în fiecare localitate a acestui județ. Imi doresc ca ușa biroului meu să fie deschisă pentru orice cetățean al județului. Suntem o echipă tânără. PNL demonstrează că are cea mai tânără echipă de consilieri și are curajul de a schimba generațiile”.