Steluța Cătăniciu: „Dacă magistrații vor ceda acum, o vor face pentru totdeauna!”
Steluța Cătăniciu, cel mai longeviv deputat femeie din istoria Clujului, lansează un mesaj extrem de ferm privind tensiunile actuale din sistemul judiciar. Într-o declarație publică, aceasta avertizează că independența justiției se află într-un moment critic, iar presiunile exercitate asupra magistraților pot avea consecințe ireversibile.
Fosta parlamentară clujeană afirmă că ceea ce se întâmplă în prezent reprezintă doar începutul unei degradări profunde a rolului justiției în statul român: „Dacă magistrații vor ceda acum, o vor face pentru totdeauna! Justiția nu va mai fi, niciodată, a treia putere în stat (sau una din cele trei)!
Iar ce se întâmplă, este doar începutul. În România onestă, după ce un vicepremier pe care nu l-a ales nimeni și care a luat bani de la gura copiilor bolnavi de cancer, instiga la ură împotriva magistraților, INSTIGA – fără niciun dubiu, după ce președintele ne-a spus că nu va fi niciodată de acord ca dânsa să fie urmărită penal, pentru că ‘toată lumea greșește și nu e o greșeală atât de mare’ (corect, doar la PSD-isti se pune!), azi iese și ne spune public că nu prea mai sunt cercetați magistrații! Va urma…”
Vă reamintim, Consiliul Superior al Magistraturii i-a făcut Oanei Gheorghiu plângere penală pentru incitare la violenţă, ură și discriminare și acuză efectele asupra imaginii și prestigiului profesiei de magistrat după ce vicepremierul a vorbit într-un interviu despre impactul pensiilor speciale ale magistraților asupra societății.
De asemenea, mai amintim faptul că preşedintele Nicuşor Dan a comentat disputa dintre magistraţi şi vicepremierul Oana Gheorghiu şi a precizat că declaraţiile vicepremierului nu reprezintă o faptă penală.
Prin urmare, mesajul Steluței Cătăniciu vine într-un context marcat de dispute politice și instituționale, pe fondul unor declarații controversate care au inflamat dezbaterea despre mediul judiciar.






