Sabin Sămaș: „Sistemul e vulnerabil. Pentru prima dată, după 36 de ani”
Într-un mesaj amplu, postat pe rețelele sociale, comentatorul civic Sabin Sămaș lansează un atac frontal la adresa a ceea ce numește „sistemul” din România — o rețea difuză de interese instalate în justiție, administrație, educație, sănătate și servicii secrete. Textul, construit ca un manifest, îmbină o critică dură a situației economice și politice actuale cu un apel direct la mobilizare civică.
Punctul de plecare al mesajului este starea instituțională a României la momentul actual. De la începutul lunii mai 2026, când premierul Ilie Bolojan a pierdut o moțiune de cenzură depusă în Parlament de PSD și AUR, țara traversează o perioadă prelungită de instabilitate guvernamentală — context la care se referă Sămaș atunci când vorbește despre „patru luni fără guvern”. Această perioadă de blocaj politic a alimentat, în spațiul public, o serie tot mai amplă de critici la adresa clasei politice și a instituțiilor statului.
În privința inflației, afirmațiile lui Sămaș se înscriu într-un tablou confirmat, în linii mari, de datele economice din ultimul an: România s-a aflat constant, pe parcursul anului 2025 și la începutul lui 2026, în fruntea clasamentului european al inflației, cu rate care au depășit frecvent pragul de 9%, de câteva ori mai mari decât media zonei euro. Cifra exactă de 8,2% invocată de Sămaș, precum și comparația cu Lituania, aflată pe locul secund cu 5,4%, reprezintă datele pe care autorul mesajului le citează pentru a-și susține argumentul privind erodarea constantă a puterii de cumpărare a românilor.
„Sistemul se autodevorează”
Mesajul lui Sabin Sămaș pornește de la o metaforă centrală: aceea a unui sistem devenit atât de lacom încât, în timp, a ajuns să se autodevoreze, slăbindu-se pe sine prin propria lăcomie. „Un sistem puternic nu are atâta hibe”, scrie autorul, argumentând că actuala structură de putere din România „se agață de o putere pe care nu o mai are, ci doar o proiectează”.
Diagnosticul pe care îl formulează este acela al unui sistem paradoxal: cu cât se afișează mai autoritar și mai de neclintit, cu atât mai fragilă îi este, în realitate, temelia. „Sistemul e vulnerabil. Pentru prima dată, după 36 de ani, sistemul este cu adevărat vulnerabil”, scrie Sămaș, plasând momentul actual într-o linie temporală care pornește simbolic din 1989, anul căderii regimului comunist.
O rețea de subsisteme, nu un singur adversar
Elementul central al analizei propuse de Sabin Sămaș este respingerea ideii că „sistemul” ar fi o entitate unică, ușor de identificat și de combătut. În schimb, autorul propune o imagine mult mai fragmentată: o sumă de subsisteme paralele, fiecare funcționând după propriile reguli, dar toate guvernate de aceeași logică — un grup restrâns, „acel 1%”, care deține controlul efectiv asupra deciziilor, în justiție, în instituțiile statului, în educație, în sănătate, în primării și în serviciile secrete.
„Membrii acestor diferite sisteme se întâlnesc la paranghelii, se înrudesc, merg în vacanțe scumpe, folosesc statul în interes propriu, fac combinații pe spatele nostru, aranjează licitații, se îmbogățesc fără muncă și ne râd disprețuitori în nas”, scrie Sămaș, descriind ceea ce numește, ironic, „neonomenclatura vremurilor noastre” — o aluzie directă la nomenclatura comunistă, folosită pentru a sugera o continuitate a privilegiului de grup, dincolo de schimbarea formală a regimului politic.
Metafora hidrei: de ce nu există un „supererou” salvator
Una dintre imaginile centrale ale textului este aceea a hidrei — o „legiune enormă cu sute de mii de capete” — prin care autorul explică de ce sistemul nu poate fi înfrânt printr-o singură lovitură sau printr-o singură figură providențială. „Sistemul nu e un balaur căruia-i tai capul și el pică”, scrie Sămaș, respingând ideea unui „Prâslea” sau a unui supererou salvator.
În locul unei figuri individuale providențiale, Sămaș propune o alternativă colectivă: „o armată de oameni normali care au o singură superputere, să nu se lase bătuți”. Este punctul în care mesajul trece de la diagnostic la prescripție — de la descrierea problemei la conturarea unei strategii de acțiune.
Apelul final: „Sistemul trebuie slăbit din interior și dărâmat din exterior”
Textul se încheie cu un îndemn direct la acțiune civică, formulat ca o concluzie a întregului raționament construit anterior. Sămaș respinge explicit ideea că o asemenea luptă ar fi inutilă: „Înainte să crezi că e inutil, eu o spun că se poate și că merită.” Formula finală – „Sistemul trebuie slăbit din interior și dărâmat din exterior” — sugerează o strategie pe două planuri: presiune venită din interiorul instituțiilor, prin cei care refuză să se conformeze logicii de grup descrise anterior, combinată cu presiune civică exercitată din afara sistemului, prin mobilizare publică.
Un discurs care se înscrie într-un curent mai amplu
Mesajul lui Sabin Sămaș nu este un fenomen izolat, ci reflectă o nemulțumire tot mai vizibilă în spațiul public românesc, alimentată de instabilitatea guvernamentală prelungită, de inflația persistentă și de criza energetică resimțită de o mare parte a populației. Retorica anti-sistem, prezentă de altfel și în discursul altor voci publice din ultima perioadă, găsește în acest context un teren fertil, iar mesajul lui Sămaș se remarcă prin încercarea de a oferi nu doar o critică, ci și o structură conceptuală — distincția între „sistem” ca entitate unică și „sisteme” ca rețea de interese fragmentate — menită să ofere publicului un cadru mai clar de înțelegere a nemulțumirilor pe care le resimte.
Rămâne de văzut în ce măsură un asemenea discurs, construit pe un ton mobilizator și pe imagini puternice, va reuși să se traducă în forme concrete de acțiune civică, sau va rămâne, așa cum se întâmplă adesea cu acest tip de mesaje, la nivelul exprimării unei frustrări colective, fără un corespondent organizatoric clar în spatele său.
