PSD Cluj-Napoca: Culoarul de Mobilitate Nord, o șansă reală pentru descongestionarea orașului
Organizația PSD Cluj-Napoca susține că realizarea Culoarului de Mobilitate Nord poate reprezenta o soluție concretă pentru reducerea traficului din municipiu și pentru modernizarea infrastructurii urbane. Reprezentanții partidului critică modul în care au fost gestionate alte proiecte majore și afirmă că este momentul ca administrația locală să prioritizeze investițiile cu impact imediat.
„Dragi clujeni, asemenea dumneavoastră, suntem nemulțumiți că două proiecte vitale pentru dezvoltarea orașului, centura metropolitană și metroul, au fost gestionate defectuos de administrația locală și de majoritatea liberală. Sunt proiecte promise de mai bine de zece ani, care ar fi trebuit să reducă decalajul dintre economia dinamică a Clujului, mediul privat, universități și o administrație care pare rămasă în urmă”, transmit reprezentanții PSD Cluj-Napoca.
Social-democrații afirmă că, deși vor continua să semnaleze întârzierile și problemele existente, este important ca dezbaterea publică să fie orientată și spre soluții viabile. „Vom continua să semnalăm aceste lucruri fără ezitare, dar în același timp considerăm că este esențial să privim și spre viitor”, se arată în mesajul organizației.
O alternativă pentru zona de nord a orașului
PSD Cluj-Napoca consideră că orașul are o oportunitate imediată de descongestionare relativă a traficului prin realizarea Culoarului de Mobilitate Nord, pe traseul Pod Oașului – Răsăritului – Străzile Răsăritului – Câmpul Pâinii – Pod IRA: „Credem că orașul nostru are o șansă imediată de descongestionare relativă a traficului prin realizarea Culoarului de Mobilitate Nord. Dacă analizăm raportul preț–utilitate publică și termenul rezonabil de implementare, acest proiect poate deveni, în viitorul apropiat, una dintre prioritățile reale ale municipiului”, susțin reprezentanții PSD.
Zona de nord a Clujului se află într-un proces accelerat de transformare, trecând de la profilul industrial la unul rezidențial și mixt: „Spațiile dominate cândva de hale ruginite pot deveni locuri pentru grădinițe, creșe, școli sau clinici, însă această transformare are nevoie de infrastructură adecvată”, subliniază organizația.
Culoarul, parțial paralel cu drumul european care traversează orașul de la est la vest, dinspre Apahida spre Florești, este văzut ca o alternativă viabilă pentru descongestionarea traficului și pentru crearea unei artere moderne de mobilitate urbană.
Datele tehnice ale proiectului
Proiectul vizează crearea unei axe moderne de circulație, care să conecteze eficient cartierele și să reducă presiunea asupra traficului existent. Sunt prevăzute benzi dedicate transportului public, piste pentru biciclete, trotuare modernizate și soluții inteligente de management al traficului.
Conform datelor prezentate:
- traseul va avea o lungime de 9,295 kilometri;
- vor fi realizați 102.609 metri pătrați de carosabil nou;
- sunt prevăzuți 11,524 kilometri de trotuare;
- 12,987 kilometri de piste de biciclete;
- 30.033 metri pătrați de spații verzi.
Investiția presupune, de asemenea, reabilitarea a două poduri existente, construirea a trei poduri noi, realizarea a două pasaje subterane, amenajarea a 13 stații de transport în comun și construirea a șase sensuri giratorii pentru optimizarea fluxurilor de trafic: „Prin amploarea sa, proiectul nu înseamnă doar modernizarea infrastructurii rutiere, ci o intervenție integrată asupra mobilității urbane, cu beneficii directe în reducerea congestionării, creșterea siguranței rutiere, dezvoltarea transportului public și încurajarea mobilității nepoluante”, transmit reprezentanții PSD Cluj-Napoca.
Susținere pentru implementare
Aprobarea Planului Urbanistic Zonal pentru Culoarul de Mobilitate Nord, în ședința Comisiei de Urbanism din 19 februarie, este considerată un pas important: „Considerăm că acest proiect trebuie să devină o prioritate pentru municipiul nostru. PSD Cluj-Napoca va susține ferm implementarea lui, astfel încât dezvoltarea orașului să fie coerentă, funcțională și orientată spre nevoile reale ale clujenilor”, se arată în finalul declarației.







