Primul muzeu construit de la zero în România, la Florești, după peste 100 de ani. Pivariu: „Viitorul se construiește prin ceea ce alegem să lăsăm în urmă”
Comuna Florești a marcat un moment cu o puternică încărcătură simbolică prin amplasarea unei capsule a timpului în structura viitorului Complex Muzeal „Galeria Istorică a Transilvaniei”, un proiect cultural de referință aflat în construcție.
Evenimentul reprezintă un gest dedicat generațiilor viitoare. Capsula conține un mesaj care va fi descoperit peste aproximativ 100 de ani, oferind celor care o vor deschide o imagine despre comunitatea de astăzi, valorile sale și modul în care privește viitorul.
Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a descris momentul drept unul istoric pentru localitate: „
Primul muzeu construit de la zero după mai bine de un secol
Potrivit primarului, proiectul are o semnificație aparte nu doar pentru Florești, ci și la nivel național. Acesta a subliniat că noul complex muzeal este primul muzeu construit de la zero în România după mai bine de 100 de ani, investiție care urmărește să transforme comuna într-un important pol cultural al zonei metropolitane Cluj: „Prezentul nu este doar timpul pe care îl trăim, ci și moștenirea pe care alegem să o lăsăm. Doamnelor și domnilor, cred că eu sunt cel mai emoționat dintre toți cei prezenți aici. Gestul pe care îl facem astăzi îl văd ca pe un mesaj către viitor, o punte între generații.
Cei care vor deschide această capsulă a timpului vor descoperi mesajul nostru: că am visat, am construit și am crezut în potențialul unei întregi comunități, în potențialul Floreștiului de a găzdui primul muzeu construit de la zero în România după mai bine de 100 de ani.
Vreau să le mulțumesc echipei mele și domnului Felix pentru implicarea în acest proiect. Domnule ministru, ne bucurăm că sunteți astăzi alături de noi.
De asemenea, vreau să îi mulțumesc domnului ministru Marcel Boloș pentru sprijinul acordat. Dânsul a fost semnatarul contractului de finanțare, fără de care acest proiect nu ar fi fost posibil.”
Un proiect dedicat culturii și identității locale
Complexul Muzeal „Galeria Istorică a Transilvaniei” este realizat în colaborare cu Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei și își propune să devină un centru dedicat patrimoniului istoric, educației și promovării culturii în regiunea Clujului.
Primarul a precizat că amplasarea capsulei timpului simbolizează dorința comunității de a investi în educație, cultură și identitate locală: „Capsula timpului este mărturia unei comunități care își dorește mai mult, care investește în cultură, în educație și în propria identitate. Este dovada că Floreștiul își asumă un rol tot mai important în dezvoltarea zonei metropolitane și a întregii regiuni”, a declarat acesta.
Edilul le-a mulțumit tuturor celor implicați în realizarea proiectului, de la autoritățile centrale și echipa Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei, până la proiectanți și constructori.
La final, Bogdan Pivariu și-a exprimat speranța ca generațiile care vor deschide capsula peste un secol să înțeleagă că actuala comunitate a ales să construiască nu doar pentru prezent, ci și pentru viitor: „Prezentul este locul în care se nasc deciziile ce vor deveni istorie, iar viitorul se construiește prin ceea ce alegem să lăsăm în urmă”, a transmis primarul.
Prin acest proiect, administrația locală urmărește să consolideze profilul cultural al Floreștiului, localitate care a cunoscut una dintre cele mai rapide dezvoltări urbane din România în ultimele două decenii și care își propune să completeze expansiunea rezidențială cu investiții în educație, patrimoniu și infrastructură culturală.







