
Primarul din Jucu, Dorel Pojar, vine cu vestea bună: „Se face intersecția semaforizată pe DN1C!”
Vești bune pentru mii de șoferi care circulă zilnic pe Drumul Național 1C, între Cluj-Napoca și Dej: una dintre cele mai problematice intersecții din zona Jucu de Mijloc va fi în sfârșit reglementată prin semaforizare. Primarul comunei Jucu, Dorel Pojar, a anunțat că a fost obținut avizul necesar pentru amenajarea unei intersecții semaforizate la ieșirea din localitate, în punctul de întâlnire cu DN1C – o zonă care, ani la rând, a fost un focar de ambuteiaje și accidente.
Pe lângă intersecția principală de la Jucu de Mijloc, autoritățile locale au primit acceptul pentru amplasarea de treceri de pietoni semaforizate în mai multe puncte-cheie ale comunei, unde traversarea devenea periculoasă, mai ales pentru copii, vârstnici sau navetiști.
Primarul Dorel Pojar a declarat că obiectivul este nu doar de a reduce timpii de așteptare în trafic, ci și de a spori siguranța pietonilor, într-un context în care comuna Jucu continuă să se dezvolte rapid din punct de vedere economic și rezidențial: „Azi am avut susținerea finală la ministerul transporturilor, la CNAIR, unde am obținut avizul final atât pentru intersecția semaforizată de la DN1C cu drumul comunal de la ieșirea din Jucu de Mijloc și trecerile de pietoni semaforizate de la Panemar, km 17, gară și inclusiv intersecția semaforizată și trecerea de pietoni de la blocurile de la gara.
Sigur ca va mai dura ceva timp până vom primi avizul scris, astfel încât să putem trece la obținerea autorizației de construire și execuția lucrărilor” a anunțat Dorel Pojar.


Poziționată strategic între Cluj-Napoca și Dej, comuna Jucu a cunoscut în ultimul deceniu o dezvoltare accelerată. Zona industrială Tetarom III, extinderea ansamblurilor de locuințe și creșterea populației au dus implicit la intensificarea traficului rutier. Intervenții precum cea de la Jucu de Mijloc devin esențiale pentru a menține ritmul dezvoltării într-un cadru sigur și organizat.