Orașul de 15 minute: între ideal urban și controverse – perspectiva arhitectului Vlad Negru
Arhitectul Vlad Negru, invitat recent în cadrul podcastului Horia Nasra Show, a analizat conceptul „orașului de 15 minute”, subliniind că, deși pare o idee modernă, aceasta are rădăcini adânci în istoria urbanismului: „De fapt, nu e nimic nou. Discuția e veche, chiar dacă acum o prezentăm altfel. Ideile care stau la baza orașului de 15 minute au apărut încă din secolul XIX, când marile aglomerări urbane din Marea Britanie sau Germania se confruntau deja cu probleme precum poluarea și aglomerarea generată de industrializare”, a explicat Vlad Negru.
Primele forme incipiente ale acestui model urban pot fi regăsite în teoria orașului-grădină formulată de Ebenezer Howard, iar ulterior în anii 1920, la gânditori precum Charles Fourier. Esența ideii este simplă: orașul trebuie să funcționeze la o scară umană, în care serviciile esențiale (locuință, muncă, educație, recreere) să fie accesibile într-un interval de maximum 15 minute de mers pe jos sau cu bicicleta: „Până acum 100 de ani, majoritatea orașelor funcționau natural așa. Deplasarea motorizată era fie inexistentă, fie limitată. Orașele se dezvoltau în jurul nevoilor umane, pe distanțe scurte. Totul se întâmpla la pas, într-o logică firească a proximității”, a adăugat arhitectul.
După al Doilea Război Mondial, influențele moderniste au schimbat radical viziunea urbană. Modele propuse de arhitecți precum Le Corbusier promovau orașe axate pe viteză și transport motorizat, considerând că succesul urban stă în mobilitate rapidă și reconstrucție pe verticală: „Revenirea în actualitate a modelului orașului de 15 minute este, de fapt, o reacție la excesele modernismului. În contextul creșterii accelerate a numărului de autovehicule și al presiunilor asupra infrastructurii urbane, această teorie reapare ca alternativă sustenabilă”, a explicat Negru.
Totuși, arhitectul nu a ignorat și valul de controverse recente asociate acestui concept. A menționat cazuri precum cel din Oxford (Marea Britanie), unde măsuri de limitare a traficului auto și de control zonal au fost interpretate de unele voci drept forme de supraveghere și restrângere a libertății individuale: „În China, unde controlul este totalitar, e clar că un astfel de model poate servi și altor scopuri, dar în Europa există deja de ani buni sisteme similare – cu zone de acces restricționat, taxe de congestie, camere de supraveghere în orașe precum Londra, Milano sau Bologna. Faptul că s-au creat temeri și reacții exagerate arată și cât de ușor poate fi politizat orice subiect legat de urbanism”.
În mare, arhitectul clujean consideră că orașul de 15 minute nu este o utopie, ci un model funcțional și redescoperit, adaptabil contextului actual. Esențial rămâne modul în care este aplicat, dialogul cu comunitatea și evitarea transformării unei soluții urbane în instrument ideologic.
