Oana Murariu, despre limitele și forța Curții Constituționale: „Cineva trebuie să aibă ultimul cuvânt”
Deputatul și avocatul Oana Murariu, președinte USR Cluj, a oferit în cadrul emisiunii Horia Nasra Show o analiză amplă și argumentată asupra funcționării Curții Constituționale și a locului acesteia în arhitectura statului român. Pornind de la propriile experiențe în cadrul organismelor europene, Murariu a subliniat atât importanța instituției, cât și controverselor care o însoțesc.
Ea a explicat încă de la început că dezbaterile despre organisme precum Comisia de la Veneția sau GRECO sunt adesea tratate superficial în spațiul public: „Toată lumea vorbește de comisii, toată lumea multă, lumea vorbește de comisia de la Veneția, de Greco… niște concepte foarte abstracte. Eu fac parte și din adunarea parlamentară a Consiliului Europei, care e altceva față de Uniunea Europeană… și ține foarte mult de democrație, valori, principii, stat de drept.”
În această calitate, Murariu a participat în mai la discuții relevante privind funcționarea Curților Constituționale din mai multe state europene: „A fost un panel cu președintea comisiei de la Veneția și cu judecători ai Curții Constituționale din mai multe state. Și acolo s-a discutat exact despre situația României… toți au fost de acord că Curțile Constituționale pot să ia astfel de măsuri atunci când sunt amenințate principii fundamentale, cum ar fi democrația, statul de drept.”
Murariu a insistat asupra specificului Curții Constituționale din România, o instituție unică în structura puterilor statului: „Curtea Constituțională are un rol aparte în arhitectura statului, în sensul că nu e nici putere legiuitoare și nu e nici putere judecătorească. Juridic spunem că are un rol sui generis, adică doar ea există… De fapt are un rol hibrid, politico-juridic. De aceea și deciziile Curții au rol politico-juridic.”
Un element esențial al rolului Curții este soluționarea conflictelor dintre instituțiile statului: „Curtea Constituțională soluționează conflictele de natură constituțională dintre instituții. Dacă doi se ceartă sus, decide Curtea Constituțională și cineva trebuie să aibă ultimul cuvânt.”
Deputatul USR a amintit și perioada în care Parlamentul putea invalida deciziile Curții, înainte de modificarea Constituției – o practică despre care consideră că ar fi creat instabilitate: „Nu cred că e o soluție bună. Dacă este cineva acolo care spune că ceva este sau nu constituțional, nu poți să vii tu Parlament să treci peste. Înseamnă că tu ești adevăratul judecător constituțional…”
Pentru a ilustra diversitatea modelelor instituționale, Murariu a relatat și experiența vizitei în Israel, în timpul protestelor pentru reforma justiției: „Ei nu au curte constituțională… La ei rolul e preluat de Curtea Supremă. Judecătorii iau o decizie și aia e. Politicienii nemulțumiți nu mai pot face nimic. Dacă inventezi o cale de atac peste o cale de atac, unde se termină?”
Concluzia deputatului subliniază necesitatea existenței unei autorități finale, de necontestat, în arhitectura juridică a statului: „Trebuie să fie cineva acolo care să fie ultimul. Altfel am avea o instabilitate care nu duce nicăieri. Rea sau bună, o decizie trebuie luată într-un final și să mergi mai departe.”
Intervenția Oanei Murariu aduce astfel în spațiul public o explicație riguroasă, profesionistă și necesară privind rolul Curții Constituționale, dincolo de controversele politice care o înconjoară.
