Mircea Abrudean avertizează: amânările CCR riscă să blocheze reforma pensiilor și fondurile PNRR
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a transmis un mesaj ferm în legătură cu amânările succesive ale deciziei Curtea Constituțională a României privind reforma pensiilor speciale. Potrivit acestuia, tergiversarea nu poate deveni un instrument de blocaj într-un moment în care România are nevoie de claritate și predictibilitate pentru a-și continua reformele asumate:„Amânările repetate ale deciziei CCR privind reforma pensiilor nu pot deveni o strategie de blocaj. Respectăm rolul Curții Constituționale, dar România are nevoie de o decizie clară care să permită continuarea reformelor asumate”.
Liderul Senatului a subliniat că reforma pensiilor speciale reprezintă un pas esențial spre echitate și normalitate, prin eliminarea privilegiilor care au generat inechități majore în sistemul public. În opinia sa, tocmai această reașezare a regulilor provoacă rezistență și tensiuni în spațiul public: „Reforma pensiilor înseamnă sfârșitul privilegiilor și un pas important spre echitate și normalitate, iar asta probabil deranjează. Nu putem permite jocuri politice, mai ales cu o miză atât de importantă”, a mai afirmat președintele Senatului.
În același context, Mircea Abrudean a reafirmat sprijinul pentru premierul Ilie Bolojan și pentru Partidul Național Liberal, precizând că nici Guvernul, nici PNL nu vor ceda presiunilor, indiferent dacă acestea provin din zona politică sau instituțională: „Premierul Ilie Bolojan nu va ceda în fața presiunilor și nici Partidul Naţional Liberal nu o va face, indiferent dacă ele vin din zona politică sau instituțională”.
Președintele Senatului a atras atenția și asupra consecințelor concrete ale blocajelor prelungite, avertizând că România riscă pierderea fondurilor europene alocate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, dacă reformele-cheie nu sunt duse la bun sfârșit: „Să fim conștienți că blocajele au consecințe reale: riscăm pierderea fondurilor PNRR. România trebuie să meargă înainte. Reforma nu mai poate fi amânată”, a concluzionat Mircea Abrudean.
Declarația sa vine într-un context tensionat, în care decizia Curții Constituționale privind pensiile speciale este așteptată atât de clasa politică, cât și de societate, reforma fiind considerată un test major pentru voința de schimbare și pentru credibilitatea României în fața partenerilor europeni.







