Marcel Ciolacu și-a anunțat colegii din PSD că va candida la alegerile prezidențiale
Președintele PSD Marcel Ciolacu și-a anunțat, marți, colegii din partid printr-un mesaj intern că va candida la alegerile prezidențiale.
„Vă salut. Sunt Marcel Ciolacu. După ce m-am consultat cu foarte mulți dintre domneavoastră am luat decizia să candidez la președinția României. Am vrut să aflați asta de la mine și nu de la televizor pentru că această decizie o vom dezbate sâmbătă la Congresul PSD. Avem cea mai bună echipă pentru România așa cum am arătat la toate alegerile din acest an. Sunt sigur că împreună vom reuși să recâștigăm președinția după 20 de ani. Sâmbătă, la Congres voi prezenta planul meu pentru România. Sper din toată inima să îmi acordați onoarea de a lupta în numele dvs. și al românilor. Contez pe voi toți și vă aștept alături de campania noastră”, le-a transmis Marcel Ciolacu, președintele PSD, colegilor din partid.