Locuitorii de pe strada Paris, nemulțumiți de traficul din zona viitorului mall de la Carbochim
Grupul de cetățeni grupați în asocierea „Strada Paris – Cluj-Napoca” trage un semnal de alarmă față de posibile blocaje ale traficului generate de construcția viitorului mall de la Carbochim. Proiectul Iulius de la Carbochim este contestat de o bună parte a societății civile din Cluj-Napoca. Se solicită publicarea studiilor de trafic și respectarea procentului de 30% spațiu verde la sol.
Vă redăm postarea făcută de „Strada Paris – Cluj-Napoca” în comunitatea Clujul Civic.
„Domnule primar Emil Boc, domnule viceprimar Tarcea,
Stimați viitori consilieri locali ai opoziției – Alexandra Oană, Adriana Cristian, George Trif, Anca Ciubancan, Calin Cozma, Aurelia Cristea și Matusan Vladimir,
Stimate domnule Sabin Sărmaș,
După cum știți în piața 1 Mai se dorește dezvoltarea unui mall uriaș și construcția mai multor apartamente. Cum am spus și în alte dăți, noi nu ne opunem dezvoltării, dar nici nu suntem bătaia de joc a unor dezvoltatori care au intrare la primărie.
Pe scurt, primăria a promis CULOARUL de MOBILITATE NORD: POD OAȘULUI – RĂSĂRITULUI – STRĂZILE RĂSĂRITULUI – CÂMPUL PÂINII – POD IRA.
Prin acest proiect se urmărește și fluentizarea arterelor supraaglomerate din zonă – strada Paris, zona Abator, strada Aurel Vlaicu, strada Fabricii de Zahăr.
Înțelegem că proiectul de la CARBOCHIM este în stare avansată însă, domnule primar Emil Boc.
a. Se va da PUZ pe proiect în lipsa construcției culoarului de mobilitate?
Adică cele două poduri sunt IMPOSIBIL să preia toată circulația din mall. Practic se va bloca total strada Paris și toată zona, în condiții în care este aproape și Piața Abator cu alte proiecte imobiliare uriașe.
b. Respectă sau nu procentul de 30% spațiu verde la sol acest proiect? Veți face rabat de la acest procent? De la ce unii da și la alții ba?
c. De ce nu faceți publice studiile de trafic din zonă? Și astăzi se circulă greu pe Paris. Ce va fi oare în viitor?
d. De ce nu se face mai întâi infrastructură în zonă, apoi PUZ-uri pentru proiecte imobiliare? Și aici vorbim de centrul orașului Cluj-Napoca, nu de Tăuți sau Chinteni.
Domnule primar Emil Boc, domnule viceprimar Dan Tarcea, sunteți direct responsabili pentru cum va arăta circulația în centrul Clujului. Domniile voastre și nimeni altcineva” arată cei de la Strada Paris – Cluj-Napoca.