(INTERVIU) Răzvan Ciortea: Cred în pragmatismul și inteligența electorală a clujenilor
Senatorul Răzvan Ciortea vine în politică cu spiritul generației sale, una în care există responsabilitate față de proprii copii, dar și față de părinții care te-au crescut. Nu este genul care să facă tam-tam prea mare, deși ar avea argumente. Simplul fapt că cei mai tineri doi consilieri locali de la Turda provin din organizația pe care o conduce, spune multe despre ”noul PSD” care s-a format în oraș. Cum vede Răzvan Ciortea, reprezentantul ”noului PSD”, viitoarele alegeri parlamentare de la nivelul județului Cluj, aflăm chiar de la el.
Cluj 1: Domnule Răzvan Ciortea, sunteți ”surpriza” listei PSD Cluj, pentru alegerile parlamentare. Nu prin prezența pe listă, pentru că ocupați o funcție la vârful PSD Cluj, ci mai degrabă prin locul 1 care v-a fost atribuit pe lista pentru Camera Deputaților. Cum vă simțiți din această poziție?
Răzvan Ciortea: Să știți că nu este o surpriză, de fapt. Poate fi o surpriză pentru cineva din afara partidului, dar nu pentru noi, cei din PSD Cluj. Noi ne-am propus o politică mai ”altfel”, mai responsabilă față de diverse categorii de cetățeni, în care să îmbinăm avântul și tinerețea unor membrii cu înțelepciunea și experiența altor membrii. Prin aceste cuvinte, cred că am sintetizat toată ”surpriza” de care ați vorbit.
Evident, este vorba și de o responsabilitate uriașă. Pe care mi-o asum, cu sprijinul colegilor mei, pentru că noi suntem o echipă, iar într-o echipă fiecare are rolul său bine determinat și important în angrenajul de partid. Aici, domnul profesor Dîncu, președintele PSD Cluj și europarlamentar în funcție, a avut un rol foarte important, pentru că a fost liantul acestui mix între generații.
Personal, am o viziune de responsabilitate politică față de un spectru cetățenesc mai larg, pornind de la tinerii adolescenți, categorie în care se încadrează și copiii mei și ai multora din generația mea și ajungând până la părinții sau bunicii noștri, față de care eu am un respect profund, pentru că știu câte sacrificii au fost nevoiți să facă, de-a lungul existenței lor și consider că avem o datorie față de ei, ca societate, ca oameni politici, ca fii și fiice…
Cluj 1: Și cum se va transpune această ”responsabilitate politică”, la care faceți referire?! Ca să trecem puțin în zona concretului…
Răzvan Ciortea: Argumentele pe care mă bazez, atunci când trecem la concretizarea la care faceți referire, sunt foarte simple…
În primul rând, cu toții suntem conștienți că PSD este cel mai mare partid din România. Nu o spun eu, o spune orice sondaj, indiferent că este comandat de vreun partid politic rival sau este realizat într-un mod independent sau la comanda unor instituții media independente. Asta înseamnă că PSD va fi la guvernare, după aceste alegeri. Ori, asta îmi dă garanția că voi fi sprijinit de colegii mei din Guvern sau din alte instituții de stat, ca să-mi pun în practică intențiile la care am făcut referire. Pentru că știm cu toții că o ușă deschisă sau o strângere de mână amicală poate însemna mult în politică și în concretizarea proiectelor.
În al doilea rând, să știți că sunt un om simplu, ca oricare altul aș putea spune. Îmi place să stau între oameni, să mă întâlnesc cu ei, să le ascult problemele, să le ascult și sfaturile de multe ori… Eu nu pot renunța la această legătură umană, pentru că așa sunt eu construit. Iar asta mă ajută să fiu mai apropiat de problemele reale ale oamenilor. Pentru că, de multe ori, oamenii au probleme mult mai simple și mult mai concrete decât ne-am putea închipui.
Cluj 1: Și care ar fi direcțiile concrete pe care le veți aborda, ca viitor parlamentar de Cluj?!
Răzvan Ciortea: Ajutându-mă de cele două ”avantaje”, dacă le pot numi așa, mi-am format o agendă proprie, un fel de program, pe care să-l susțin pentru implementare. Iar această agendă are câteva direcții clare:
– pe latura de tineret, cred că trebuie să acordăm o atenție sporită educației și siguranței, atât în școli cât și în afara lor. Cred că pentru fiecare este vizibil pericolul pe care-l reprezintă drogurile și apariția acestora în zona tinerilor. Și nu putem sta cu mâinile în sân! Sunt părinte. Dar ca mine sunt mulți alți părinți. Mi-ar place să fac echipă cu ei, cu fiecare, pentru a găsi soluțiile cele mai bune pentru a contracara acest fenomen, prin programe de siguranță și campanii de educare, dar și prin grija față de cei afectați de acest fenomen. Pentru că deja avem astfel de tineri. Și nu trebuie să-i abandonăm. Nici pe ei, nici familiile din care fac parte, care este firesc să sufere. Nu lăsăm pe nimeni în urmă!
– pe latura care vizează sănătatea și protecția celor vârstnici, consider că sănătatea de calitate trebuie să fie un drept accesibil pentru toți, nu un privilegiu. De aceea am spus că voi sprijini înființarea și dezvoltarea centrelor de îngrijire paliativă, pentru că foarte multe familii se confruntă cu problema îngrijirii celor în vârstă, mai bolnavi, cu nevoi, în condițiile în care cei activi sunt angrenați în diverse activități profesionale.
Am discutat cu foarte multe persoane care se confruntă cu această problemă. Pe de o parte este activitatea profesională, la care nu poți renunța, iar pe de altă parte este grija pe care le-o porți părinților și bunicilor tăi, pentru care ți-ai dori o viață în care să primească servicii specifice, cu demnitate și respect.
Și cu aceste categorii de familii vreau să fac echipă, pentru că știu ce înseamnă iubirea față de părinți și bunici, dorința de a știi că sunt bine îngrijiți și liniștea care îți poate asigura o eficiență mai bună în activitatea profesională. Ori, aici cred că poate interveni Statul. Iar când vorbim de Stat, vorbim implicit și de decidenții politici. V-am mai spus: nu lăsăm pe nimeni în urmă!
– un pilon important îl reprezintă și economia, pentru că ne poate asigura bunăstarea necesară, în fiecare familie. Cred că PSD a demonstrat, inclusiv în perioada în care domnul Marcel Ciolacu a condus Guvernul României, că are capacitatea și pârghiile necesare pentru a asigura creșterea economică, să stimuleze investițiile, să ajute la crearea de locuri de muncă stabile, bine plătite, care să ofere fiecărei familii posibilitatea de a se dezvolta armonios și tinerilor noștri motivația de a rămâne în țară.
Vă dau un exemplu concret, de la Turda: noua fabrică de medicamente. Aceasta se construiește și datorită politicilor guvernamentale de susținere a investițiilor. Pentru că vorbim de un ajutor financiar de stat cifrat la zeci de milioane de euro. Ori, acesta poate fi un factor determinant pentru implementarea unei astfel de investiții. Evident, investiția se va răsfrânge în comunitate, generează locuri de muncă bine plătite, iar asta înseamnă creșterea nivelului de trai. Așa funcționează mecanismul de gândire al PSD. Dacă oamenii consideră că este OK, ne vor sprijini să-l implementăm prin politicile economice pe care ni le-am propus.
Cluj 1: Revenind la alegerile parlamentare, pe ce vă bazați pentru a obține un rezultat bun pentru PSD Cluj?!
Răzvan Ciortea: Eu nu privesc lucrurile doar din perspectiva unui rezultat bun pentru PSD Cluj, ci și din perspectiva oricărui clujean. De aceea spun că, în primul rând, clujenii trebuie să vizeze un rezultat bun pentru ei. V-am spus că există o singură certitudine înaintea acestor alegeri: PSD va fi la guvernare! Iar dacă privim lucrurile din această perspectivă, clujenii ar trebui să fie mai pragmatici, iar votul lor să fie unul mai util pentru județ și pentru fiecare în parte.
Suntem o echipă de oameni responsabili în PSD Cluj. Am colegi extrem de bine pregătiți, dar care sunt și oameni cu bun simț, cu respect, care se manifestă civilizat, atât în campania electorală, cât și în afara ei. De ce nu le-ar acorda clujenii un vot mai consistent?! Pentru că știți ce ar însemna acest vot?! Ne-ar obliga pe noi, parlamentarii de Cluj, să atragem proiecte pentru Cluj, bani pentru Cluj, iar asta s-ar traduce prin prosperitate, prin servicii de calitate și creștere a nivelului de trai pentru fiecare. De aceea cred în votul pragmatic al clujenilor!
Cluj 1: Ca să fim sinceri, cam toți spun asta. Mă refer la politicieni. De ce v-ar crede clujenii pe dvs?!
Răzvan Ciortea: Vă dau și exemple, fără să insist prea mult. Autostrada A10 Turda-Sebeș s-a concretizat în guvernarea PSD. Ea există și vedem câte avantaje ne-a adus.
Drumul expres Tureni (DN1) – Autostrada A3 este un alt exemplu. S-a vorbim mult despre acest proiect. Mă rog, alții au vorbit mult. Dar, dacă e să vorbim cinstit și corect, realizarea lui a început doar cu PSD la guvernare. Pentru că în guvernarea PNL-USR nu s-a făcut nimic!
Sunt doar două exemple. Mai sunt multe altele, care vizează diverse investiții în județ sau în Cluj-Napoca. Repet: în condițiile în care PSD nu a reușit rezultate spectaculoase la alegerile parlamentare, în județul Cluj. Și vă întreb, pe dvs și pe oricare clujean: vă închipuiți câte s-ar putea face dacă noi cei de la PSD am câștiga alegerile parlamentare în județul Cluj?! Vă spun eu: nici nu vă puteți închipui! De aceea cred în pragmatismul și inteligența electorală a clujenilor. Și vă mai spun o dată: nu lăsăm pe nimeni în urmă!