
George Trif: Întârzierile sunt cauzate de lipsa capacității administrative, din primărie nu stă nimeni să urmărească toate calendarele de implementare
George Trif este unul dintre liderii locali ai USR Cluj, fost concurent în „primaries” pentru candidatura la funcția de primar, iar din această toamnă va fi consilier local la Cluj-Napoca. Atent mereu la activitatea primăriei, în special pe latura de urbanism, George Trif ne vorbește despre cum au trecut alegerile din 9 iunie, care sunt actualele perspective politice și administrative și ce probleme persistă în „orașul de 5 stele”.
Cluj 1: Cum ați perceput campania electorală din 2024, față de cea din 2020? Credeți că evoluează mediul politic românesc?
George Trif: Sunt un optimist și spun fără reținere că România evoluează. Cu siguranță media spune că stagnăm sau chiar regresăm, însă pe stradă, în șantiere, în birouri, România este tot mai aproape de a fi o țară așa cum ne dorim, nu datorită politicienilor de la putere acum, ci în ciuda lor, împinsă din spate de oameni care iubesc calitatea, concurența și puterea de decizie, și care nu sunt dispuși să mai tolereze risipa banului public.
Mediul politic este abia oglinda societății noastre, așa că este normal ca schimbarea să fie lentă și de durată, dar nu mă îndoiesc că ea se întâmplă, tot mai vizibil de la un ciclu electoral la altul.
Cluj 1: De ce credeți că a scăzut atât de mult procentul obținut de Emil Boc, față de alegerile anterioare? Când și cum poate fi învins?
George Trif: Nu e vorba doar de alegerile anterioare ci de un fenomen mai extins. „Performanța” cu care s-a lăudat administrația PNL până acum a fost inevitabilă având în vedere că a ținut frâiele orașului în perioada de tranziție în Uniunea Europeană, iar acum că această perioadă de tranziție s-a încheiat, vălul de publicitate a fost ridicat și rămâne ceea ce deja vedeau toți clujenii, dar nu erau încă dispuși să asume prin vot: un val de proiecte întârziate, care nu se leagă unele cu altele, ba chiar se contrazic pe alocuri.
Pentru cetățeni e mai puțin important cine e primar, dar este foarte important să construim o administrație mai bună, care poate fi performantă în cheltuirea banilor publici în interesul clujenilor și care poate oferi punctualitate în implementarea proiectelor.
Cluj 1: Sunteți președinte interimar al organizației USR Cluj-Napoca, după demisia lui Viorel Băltărețu. Intenționați să candidați pentru conducerea acestei structuri? Ce ar trebui schimbat după aceste alegeri?
George Trif: Ne-ar fi plăcut să putem să organizăm alegeri imediat după această demisie dar din păcate evenimente naționale ne-au lăsat în lipsă de timp. Alături de colegii din conducere, am agreat că putem aștepta până la expirarea mandatelor actuale fără un impact pe activitățile operaționale care țin de funcționarea partidului, în primăvara lui 2025.
Cu siguranță am experiența necesară pentru această poziție, dar e prematur să iau decizia acestei candidaturi cât timp suntem în mijlocul cursei electorale 2024. Toată puterea de decizie a organizației trebuie acum îndreptată înspre următoarele alegeri: prezidențiale și parlamentare. Va fi suficient timp să se așeze candidaturile după acestea, în sincron cu noua configurație a partidului.
Cluj 1: Ați devenit consilier local. Cu ce gânduri începeți acest mandat, ce vă propuneți să realizați?
George Trif: Obiectivul meu este să punem capăt lucrurilor făcute pe fugă de către administrația locală și să avem proiecte, atât publice cât și private, care se leagă unele de altele și care respectă obiectivele strategice ale orașului. Cu alte cuvinte, să nu mai punem căruța în fața cailor direct pe drum ci să decidem în curte unde și cum pornim.
Ambiția mea este să văd Clujul că își dezbracă hainele lăsate de perioada comunistă și funariotă. Pentru asta, nu e destul să demolăm câteva fabrici și să pietonalizăm centrul, ci trebuie să reașezăm cursurile de trafic din oraș atât pe centură, cel rutier, cât și pe axe de mobilitate est-vest și nord-sud, pietonal și velo, cât și circular-concentric pentru transportul în comun, astfel încât să nu fie nevoie ca pentru aproape orice traseu să fi constrâns să treci prin centrul orașului.
Pentru asta avem nevoie de multă infrastructură construită în termen scurt și de deschidere spre reformă din partea companiei de transport.
Cluj 1: V-a preocupat problema urbanismului din Cluj. Cum vedeți dezvoltarea zonei de nord a orașului, unde se propun tot mai multe proiecte imobiliare mari? Care ar trebui să fie relația autorităților cu investitorii din domeniu?
George Trif: Păcatul originar al urbanismului din Cluj este că avem un plan general care permite negocierea, dar o administrație care nu înțelege pentru cine și ce să negocieze. O administrație debusolată, care judecă doar după reacția electoratului și cu ochii doar pe procente nu va reuși niciodată să urmărească obiective strategice. Mi-a rămas în minte remarca viceprimarului orașului la dezbaterea pentru Carbochim când justifica faptul că un mall este necesar acolo pentru că în zonă sunt autorizate deja 5000 de apartamente care nu au funcțiuni comerciale în zonă – e absolut justificat să ne întrebăm cine a autorizat acele apartamente și de ce nu a fost avută în vedere o dezvoltare mai armonioasă înainte de a ajunge la acest proiect.
Fără îndoială că zonele industriale vechi trebuie înlocuite de proiecte complexe care conțin un amestec de facilități: educaționale, de locuire, birouri și abia apoi comerciale, dar este esențial ca pentru realizarea acestor funcțiuni să nu facem rabat de la viziunea de dezvoltate unitară a orașului.
Cluj 1: Unii activiști au o propunere radicală: să fie blocate autorizațiile pentru noi dezvoltări, până la realizarea unor proiecte esențiale de infrastructură (centură, tren metropolitan, coridor de mobilitate, culoar verde-albastru etc.). Agreați o asemenea idee?
George Trif: După 20 de ani de conducere a orașului, administrația PNL ne-a pus în situația de a alege: ori blocăm clujenii în trafic, ori blocăm autorizațiile noi, iar dintre cele două ultima este singura practicabila, atâta timp cât este pe termen scurt.
Blocarea autorizațiilor este o opțiune care va crește prețul imobiliarelor și va încetini dezvoltarea economică. Suntem forțați de administrație, care doarme de ani de zile în birouri, să alegem dacă ne stricăm viața acum, sau peste câțiva ani.
Scăparea din această situație este împingerea administrației înspre a-și face treaba: a implementa proiecte de infrastructură locală mai repede, iar când spun asta vreau să fie foarte clar că nu e acceptabil să vorbim de finalizarea unui studiu de fezabilitate pentru o centură în 6 ani, în loc de 1 an. Este esențial ca blocarea autorizațiilor să se facă pentru termen scurt, atât cât e nevoie pentru deblocarea infrastructurii din zonă.
Cluj 1: Ați semnalat de mai multe ori ritmul lent în care se realizează proiectele publice la Cluj. Care credeți că este motivul real? Actualul primar afirma că este inevitabil, că doar persoanele care nu cunosc cum funcționează administrația locală pot să pretindă altceva…
George Trif: Motivul real e și cel mai simplu: nu se vrea. De 20 de ani administrația PNL nu a vrut să rezolve problemele oamenilor, ci s-a limitat la a livra realizări cu țârâita, în timp ce mai fură ochii clujeanului cu poze frumoase, împinși din spate de fonduri europene obținute ușor, încât nu a fost niciodată nevoită să investească în calitate și performanță publică. Toate întârzierile sunt cauzate de lipsa capacității administrative, inerentă când promovezi doar ”yesmeni” în funcții cheie: din toată Primăria nu stă nimeni să urmărească toate calendarele de implementare, ci proiectele sunt abordate abia când se ajunge la ele. Există câteva priorități electorale la care se uită chiar d-nul Primar și doar atât. Pentru un oraș cu ambițiile pe care le avem noi, e foarte puțin și Clujul își va pierde, încet-încet, avansul pe care îl are față de alte orașe, care au, acum, administrații proactive și performante.