De pe terenul de rugby, la primăria Iclod
De la arbitrajul profesionist în rugby, la administrarea unei comune din județul Cluj, drumul lui Emil Pîrțoc pare mai degrabă scenariul unui film decât o carieră politică clasică.
Fost președinte al Comisiei Centrale de Arbitri la Federația Română de Rugby și figură cunoscută în sportul românesc, Pîrțoc nu se gândise niciodată să intre în politică: „Eram președintele Comisiei Centrale de Arbitri la Federația Română de Rugby și foarte apropiat de clubul Universitatea, unde președinte de club era doamna Mihaela Rozor. După ce m-a cunoscut și a aflat că sunt din Iclod, a insistat în nenumărate rânduri să candidez pentru funcția de primar în localitate. Pentru mine a fost o glumă, pentru că nu mă gândeam niciodată să fac politică sau să ajung primar la Iclod. Mă simțeam foarte bine la București. Dar gluma s-a îngroșat…”, a relatat edilul.
Însă o serie de întâmplări, glume insistente și un moment emoționant petrecut la grădinița din satul natal aveau să-i schimbe radical traiectoria.
Astăzi, după o victorie electorală surprinzătoare și mai multe mandate, edilul își amintește cu umor și sinceritate cum a ajuns să fie numit „primarul Iclodului” înainte chiar de a-și dori cu adevărat acest lucru.







