Darius Mârza: „Dacă ne iubim semenii, indiferent de etnie, religie sau cult, atunci ne putem mântui!”
Invitat în podcastul Horia Nasra Show, antreprenorul clujean Darius Mârza, cunoscut ca proprietar al resortului Wonderland, a vorbit despre filosofia sa de viață și despre modul în care credința, spiritualitatea și valorile morale ar trebui să ghideze oamenii dincolo de barierele religioase sau culturale. Mârza a subliniat că iubirea de sine și respectul față de propria sănătate reprezintă punctul de pornire pentru a putea iubi și ajuta semenii. În viziunea sa, porunca iubirii aproapelui concentrează toate celelalte reguli morale și religioase și constituie fundamentul unei vieți în armonie cu Dumnezeu și cu ceilalți. Mesajul său a fost unul puternic: nu contează religia sau confesiunea, atâta vreme cât iubirea, compasiunea și solidaritatea sunt puse în practică.
„Ca să ne iubim aproapele, adică pe semenul nostru, trebuie mai întâi să ne iubim pe noi înșine. Asta înseamnă să ne acceptăm așa cum suntem, să avem grijă de noi, să nu ne drogăm, să nu ne distrugem corpul – care nu ne aparține, ci este creația lui Dumnezeu.
Mai departe, dacă îi iubim cu adevărat pe toți semenii noștri, indiferent de etnie, religie sau cult, atunci dobândim mântuirea. Cum? Prin faptul că nu îi judecăm, nu îi criticăm, nu îi înjurăm, nu îi omorâm, nu îi invidiem și nu le purtăm ură. Dimpotrivă, le purtăm de grijă, îi ajutăm și le suntem alături.
Dacă reușim să facem acest lucru, atunci automat nu furăm, nu mințim și nu săvârșim nicio faptă rea. Practic, respectăm toate poruncile, pentru că iubirea aproapelui le înglobează pe toate.
Iubirea față de aproape este, de fapt, iubirea față de Dumnezeu. Dacă îl iubești cu adevărat pe semenul tău, îl iubești și pe Dumnezeu, pentru că El este în tine și cel mai aproape de tine. Într-o singură propoziție: să ne iubim aproapele – aceasta este cheia tuturor religiilor și confesiunilor.
Nu contează că ești hindus, musulman, ortodox, catolic, penticostal sau baptist – esența este aceeași. Dacă respecți porunca iubirii, restul nu mai contează.
Este adevărat însă că, de la facerea lumii și până astăzi, chiar și cei credincioși au eșuat adesea. Nu doar că nu s-au iubit între ei, dar s-au și omorât unii pe alții. De aceea, iubirea aproapelui rămâne cel mai important, dar și cel mai greu lucru de împlinit.” în podcastul Horia Nasra Show.







