Dan Tarcea: „În 1990 erau 40.000 de mașini, astăzi 300.000!”
Prezent la la Horia Nasra Show, Dan Tarcea, viceprimarul Clujului a prezentat câteva date foarte interesante: „În 1990 erau 40.000 de mașini, astăzi 300.000!”
Chiar dacă poate nu au fost foarte populari când au susținut dezvoltarea transportului alternativ, public, primarul Emil Boc și viceprimarul Clujului au fost vizionari și continuă să dezvolte flota de autobuze electrice destinate transportului public în comun în Cluj-Napoca.
„Nu există oraș în lumea asta care să facă față afluxului mare de mașini. În 1990 aveam (nota redacției – Cluj-Napoca) 40.000 de mașini ori astăzi avem 300.000 de mașini. Populația orașului a rămas cam aceeași. 285.000 după ultimul recensământ dar eu cred că nu este real tot ce a fost la recensământ, pentru că a fost imediat după pandemie, oamenii au fost reticenți, a fost și un partid politic care a spus românilor că statul le fură datele (nota redacției – AUR), doar că statul român este posesorul datelor, nu a furat nimeni niciun fel de date, și cred că suntem cu siguranță peste 350.000 în Cluj-Napoca, la care se mai adaugă studenții, minim 80.000, studenți, masteranzi și doctoranzi, deci practic discutăm de un oraș de care ne apropiem bine de 400.000 de locuitori. Din aceste 300.000 de mașini, 210.000 sunt inmatriculate în municipiul Cluj-Napoca, mai sunt mașini care nu sunt inmatriculate în Cluj dar le vedem pe străzi cu numere de Bucureștei sau sunt pe leasing sau pur și simplu sunt în tranzit și mai sunt și mașinile studenților, estimăm noi unedva la 25.000. Deci una peste alta avem în oraș aproximativ 300.000 de mașini” a declarat Dan Tarcea, la podcastul Horia Nasra Show.