Dan Tarcea: Am suspendat activitatea primului magazin care a vândut țigări minorilor
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție comercială, în timpul efectuării unor verificări specifice în zona Pieței Muzeului, au constatat că la magazinul „Rapsodia” de pe str. Vasile Goldiș nr. 1/7, s-a comercializat minorului B.V., în vârstă de 15 ani, rezerve pe bază de tutun pentru aparatul de fumat de tip IQOS. Acest fapt a reieșit atât din declarația dată în scris de către minor, cât și din declarația angajatei V.T., care a recunoscut că nu a solicitat actul de identitate al cumpărătorului.
Pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 349/2002, pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului din tutun, cu modificările și completările ulterioare, societatea comercială în cauză a fost sancționată contravențional cu amenda de 10.000 lei, iar ca și măsură complementară, s-a dispus suspendarea activității magazinului pentru o perioadă de 30 de zile. Suspendarea a fost materializată prin aplicarea de semne distinctive cu valoare de sigiliu pe ușa de acces în spațiu.
„Am luat măsuri ferme: am suspendat activitatea primului magazin care a încălcat legea și a vândut produse din tutun minorilor. Din 2024, legislația ne permite să aplicăm nu doar amenzi, ci și suspendarea temporară a activității celor care nu respectă regulile.
Protejăm copiii de tentații nocive și ne asigurăm că legea este respectată de toți. Viitorul lor depinde de alegerile noastre de azi!” a declarat Dan Tarcea.