Comuna Jucu a construit cea mai lungă pistă de biciclete din județul Cluj!
Comuna Jucu din județul Cluj continuă să demonstreze că modernizarea mediului rural este nu doar posibilă, ci și realizabilă la standarde europene. Recent, administrația locală a finalizat una dintre cele mai ambițioase investiții în infrastructura pietonală și velo din zona periurbană: o pistă de biciclete și un trotuar pe o lungime de peste 4 kilometri.
Anunțul a fost făcut de primarul Valentin Dorel Pojar, care a subliniat importanța acestei realizări atât pentru siguranța locuitorilor, cât și pentru mobilitatea durabilă a întregii comunități.
„Încă un pas important pentru modernizarea și prosperitatea comunei noastre. Am făcut recepția finală la pista de biciclete și trotuar pe toată lungimea drumului național, de la Câmpenești și până la blocurile de la Juc Herghelie, pe o lungime de 4,265 km, astfel încât, cetățenii comunei noastre și nu numai, să se poată deplasa în siguranță. Urmăm drumul european de dezvoltare, al comunității noastre, pe care România l-a ales”, a transmis primarul comunei Jucu.
Traseul velo-trotuar construit de-a lungul DN1C, între localitățile Câmpenești și Juc Herghelie, însumează 4,265 km, o distanță mai mare decât multe dintre traseele dedicate bicicliștilor din orașe mari precum Cluj-Napoca. Această investiție dovedește că viziunea, voința administrativă și fondurile bine gestionate pot transforma comunitățile rurale în spații moderne, sigure și funcționale.
Pista este complet asfaltată, semnalizată corespunzător și separată de carosabil, oferind o alternativă ecologică și sănătoasă pentru deplasarea zilnică. Proiectul a fost gândit nu doar pentru locuitorii comunei Jucu, ci și pentru a încuraja navetismul pe bicicletă și conexiunile sustenabile între satele componente.
Inițiativa administrației locale vine ca o replică directă la lipsa de infrastructură velo coerentă din marile orașe, confirmând ideea că „dacă se vrea, se poate”. Într-o perioadă în care mobilitatea verde este promovată la nivel european, comuna Jucu se aliniază ferm acestui obiectiv, oferind un exemplu concret de bună practică.







