Ce a făcut Georgiana Sima în calitate de ales județean în ultimul an. Aveți ce citi!
Într-un context în care mulți consilieri județeni își tratează mandatul cu superficialitate sau chiar indiferență, Georgiana Sima se remarcă printr-o abordare profesionistă și transparentă. La finalul primului său an în Consiliul Județean Cluj, tânăra liberală a publicat un raport de activitate complet, clar și bine structurat – un demers rar întâlnit în administrația publică locală și un gest care ar trebui să devină o practică firească pentru orice ales local.
Raportul Georgianei Sima nu este doar o formalitate bifată, ci reflectă o implicare autentică în procesul decizional, în activitatea comisiilor și în proiectele de interes pentru clujeni. Într-o perioadă în care transparența este adesea invocată, dar rar aplicată, documentul său este o dovadă concretă că politica se poate face și altfel – cu responsabilitate, cu respect față de alegători și cu asumare publică.

Mai jos vă redăm raport complet:
„Am preluat mandatul de consilier județean la data de 31 ianuarie 2024, ca urmare a vacantării unui loc de consilier județean, candidând în anul 2020 pe lista de consilieri județeni a Partidului Național Liberal. Astfel, la preluarea mandatului, am fost desemnată membru în cadrul comisiei nr. 1 Comisia juridică și de administrație.
În cadrul ședinței de constituire a noului Consiliu Județean Cluj din data de 24 octombrie 2024, ca urmare a alegerilor locale din data de 9 iunie 2024 (pentru mandatul 2024-2028), am fost desemnată secretar al comisiei nr. 7 Comisia de turism, mediu și agricultură – comisie principală – și membru în cadrul comisiei nr. 1 Comisia juridică și de administrație, comisie secundară. Prin activitatea desfășurată în cadrul comisiilor de specialitate, am contribuit la analiza și avizarea proiectelor de hotărâri supuse votului forului decizional.
În calitate de consilier județean, am susținut și votat proiectele de hotărâre care au stat la baza implementării principalelor investiții și proiecte ale Consiliului Județean Cluj pentru anul 2024.
Domeniul sănătății a reprezentat o prioritate majoră, fiind realizate demersuri pentru demararea construcției Spitalului Pediatric Monobloc, extinderea și modernizarea Ambulatoriului Clinic de Psihiatrie Pediatrică, dotarea Ambulatoriului Spitalului de Recuperare, a Ambulatoriului Integrat al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca și a Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii cu echipamente medicale moderne, precum și alte proiecte destinate îmbunătățirii sistemului medical clujean.
Totodată, am susținut proiectele prin care au fost alocate fonduri pentru educație, inclusiv pentru dotarea unităților de învățământ și pentru achiziționarea de microbuze electrice destinate transportului elevilor din mediul rural. În ceea ce privește infrastructura județeană, am votat hotărârile ce au vizat modernizarea, întreținerea și reabilitarea drumurilor județene.
Prin voturile acordate și prin implicarea în procesul decizional, mi-am asumat responsabilitatea de a sprijini proiectele menite să contribuie la dezvoltarea județului Cluj, asigurând astfel implementarea unor investiții esențiale pentru comunitatea clujeană.
Pe parcursul anului 2024, am participat la o serie de evenimente care au marcat finalizarea unor investiții importante derulate de Consiliul Județean Cluj, proiecte menite să îmbunătățească infrastructura educațională, de sănătate și de transport din județ:
1. Inaugurarea Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă – cea mai modernă școală din România dedicată copiilor cu nevoi speciale. Acest proiect, realizat de la zero de Consiliul Județean Cluj, a presupus o investiție totală de peste 32 de milioane de lei, din care 5,5 milioane de lei au fost obținute din fonduri europene nerambursabile.
2. Inaugurarea noului Spital de Psihiatrie Pediatrică – primul spital construit de la zero de Consiliul Județean Cluj. Această unitate medicală, unică la nivel național din punct de vedere al facilităților și al funcționalității, este un proiect esențial pentru îngrijirea copiilor cu afecțiuni psihiatrice. Spitalul a fost realizat printr-o investiție de peste 38 de milioane de lei, finanțată din fonduri europene, în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020.
3. Extinderea Terminalului de Pasageri Plecări din cadrul Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj, regie autonomă aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj. Prin finalizarea acestei investiții, capacitatea de procesare a pasagerilor a crescut la 4,5 milioane/an. Cu o suprafață totală de aproximativ 12.000 mp, aeroportul se clasează pe primul loc în topul aeroporturilor regionale din România.
Colaborarea cu administrațiile locale din județ
Pe parcursul anului 2024 am menținut un dialog constant cu administrațiile locale din județul Cluj – fie că este vorba de municipii, orașul Huedin sau comune. În mod frecvent, am participat la întâlniri cu reprezentanții administrațiilor locale, în cadrul cărora am discutat teme administrative relevante pentru fiecare comunitate. Aceste discuții au vizat subiecte diverse, precum dezvoltarea infrastructurii, transportul public și implementarea proiectelor de investiții. De asemenea, am fost prezentă la evenimente organizate la nivel local, răspunzând pozitiv invitațiilor primăriilor, ceea ce a reprezentat o oportunitate de a înțelege mai bine nevoile comunităților din județ.
Preluarea și transmiterea solicitărilor venite din partea cetățenilor
În egală măsură, am menținut o comunicare constantă cu cetățenii județului Cluj. Am preluat și transmis punctual administrației județene, dar și administrațiilor locale sugestii, sesizări și propuneri venite din partea locuitorilor, asigurându-mă că acestea sunt analizate și sunt identificate modalități de soluționare ale acestora.
Această interacțiune directă cu cetățenii mi-a oferit o perspectivă clară asupra problemelor întâmpinate în județ, iar prin demersurile făcute am încercat să aduc aceste preocupări în atenția autorităților competente. Prin dialog constant și implicare activă, am urmărit să contribui la o mai bună comunicare între administrația județeană și locuitorii județului Cluj, promovând soluții care să răspundă cât mai eficient nevoilor acestora.
Activități de reprezentare în cadrul evenimentelor oficiale și manifestărilor publice
În calitate de consilier județean, am considerat de fiecare dată esențială prezența la evenimentele oficiale și manifestările publice care marchează momente importante pentru județul Cluj și pentru comunitățile locale.
Am luat parte la manifestări oficiale și comemorative de importanță națională precum Unirea Principatelor Române, Ziua Europei, Ziua Eroilor, Ziua Imnului Național, Ziua Limbii Române, Ziua Armatei Române și Ziua Națională a României, onorând astfel valorile și tradițiile noastre.
De asemenea, am răspuns pozitiv invitațiilor administrațiilor locale de a participa la inaugurarea unor obiective de infrastructură esențiale pentru județ. În ceea ce privește infrastructura sportivă și culturală, am fost prezentă la inaugurarea Sălii Polivalente „Turda Arena”, un proiect de 23 de milioane de euro al Primăriei Turda, care oferă o capacitate de 3.200 de locuri pentru competiții sportive și evenimente culturale.
Totodată, am luat parte la evenimente tradiționale și comunitare care întăresc identitatea județului și sprijină producătorii locali, precum Sărbătoarea Tradițională „Avram Iancu” de la Mărișel, Zilele Comunelor Gilău, Mociu, Bonțida, Căianu, dar și Ziua Recoltei „Agrobob Ardeal” de la Jucu. Aceste manifestări sunt importante pentru păstrarea tradițiilor și pentru susținerea agriculturii locale, iar prin prezența mea am încercat să transmit proiectele și politicile publice pe care Consiliul Județean le implementează, consolidând relația cu administrațiile locale și cu cetățenii, asigurându-mă totodată că rămân conectată la realitățile și nevoile județului Cluj.
Implicare în evenimente de tineret, proiecte de mentorat și comunicare publică
Nu în ultimul rând, am avut plăcerea de a participa la diverse evenimente dedicate tinerilor, cum ar fi conferințe de mentorat și seminarii ale Facultății de Management și Administrație Publică din cadrul FSPAC. Aceste activități mi-au oferit oportunitatea de a fi alături de tineri talentați, preocupați de viitorul lor, contribuind cu perspective și experiențe pentru dezvoltarea lor profesională.
De asemenea, am fost prezentă în emisiuni și dezbateri publice, unde am comunicat constant despre proiectele Consiliului Județean Cluj și despre implicarea mea în sprijinul acestora. Aceste ocazii m-au ajutat să aduc în atenția comunității realizările Consiliului Județean și să subliniez importanța acestora pentru dezvoltarea județului Cluj.
Consider că dincolo de rolul din forul decizional, un consilier județean trebuie să fie aproape de cetățeni și să fie activ în comunitate. Am încercat, așadar, să reprezint clujenii care au acordat un vot de încredere Partidului Național Liberal și să le aduc nevoile pe masa deciziilor cu fiecare participare publică. De asemenea, consider că prin comunicare publică și prezență în social media, reușim să rupem barierele percepute de cetățeni în relația cu instituția pe care o reprezentăm. Reprezentarea este, în opinia mea, duală, atât dinspre Consiliu Județean către cetățeni, cât și dinspre cetățeni către Consiliul Județean. În acest fel, putem avea proiecte și politici publice cât mai aproape de nevoile locale” arată președintele TNL Cluj, în raportul său de activitate.
Georgiana Sima reușește să îmbine competența profesională cu angajamentul civic într-un mod care inspiră. Raportul său de activitate ar trebui să devină standardul minim pentru orice consilier județean care pretinde că reprezintă cetățenii. Într-o politică în care prea mulți se ascund în spatele funcției, ea a ales să se expună cu demnitate și responsabilitate. Și asta o face remarcată.

Cine este Georgiana Sima?
Georgiana Sima nu este doar un consilier județean responsabil, ci și unul dintre cei mai activi tineri politicieni la nivel regional și național. Numită în 2022 Președinte al TNL Cluj, Sima este o voce tânără cu greutate, într-un partid și un județ unde competiția politică este extrem de intensă.
Absolventă a Universității Babeș-Bolyai, cu studii de masterat în administrație și management public la FSPAC, Georgiana vine cu o pregătire solidă, dar și cu experiență practică acumulată în mediul privat, înainte de a face trecerea spre sectorul public.
În prezent, activează în cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, unde contribuie cu expertiză în administrație publică, comunicare și gestionarea proiectelor europene – un domeniu cheie pentru dezvoltarea orașului și a regiunii.







