Bugetul Companiei de Apă Someș pentru 2026 a fost retras după controverse legate de bonusuri și cheltuieli nejustificate
Ședința Consiliului Județean Cluj de astăzi a fost marcată de tensiuni și schimburi dure de replici, după ce proiectul de buget pentru anul 2026 al Companiei de Apă Someș S.A. a fost contestat de mai mulți consilieri județeni și, în cele din urmă, retras de pe ordinea de zi pentru a fi rediscutat.
Pentru prima dată în istoria recentă a administrației județene, proiectul de buget al unei companii aflate în subordinea Consiliului Județean Cluj nu a trecut de votul consilierilor și a fost retrimis conducerii companiei pentru modificări și clarificări suplimentare.
În centrul dezbaterilor s-au aflat atât nivelul cheltuielilor prevăzute în bugetul companiei, cât și controversa legată de deplasarea directorului Călin Neamțu în Brazilia, subiect care a provocat ample reacții și în ședința precedentă.
Bashar Molhem a cerut retrimiterea bugetului: „Nu voi susține un buget incorect față de clujeni”
Principalul critic al proiectului a fost consilierul județean Bashar Molhem, președintele Comisiei de buget-finanțe din cadrul Consiliului Județean Cluj. Acesta a anunțat încă de la începutul dezbaterilor că va acorda aviz nefavorabil bugetului propus de conducerea Companiei de Apă Someș.
Molhem a criticat în special sumele prevăzute pentru bonusuri, creșteri de cheltuieli administrative și anumite categorii de costuri pe care le consideră nejustificate în actualul context economic: „Niciodată nu voi susține un buget în care sunt prevăzute bonusuri de 31 de milioane de lei sau creșteri de cheltuieli nejustificate de 29 de milioane de lei, cheltuieli poștale, o sumă astronomică în era digitalizării, protocoale sau deplasări pe banii clujenilor. Asta este un rezumat a ceea ce avem astăzi la Compania de Apă Someș S.A. Până ce acest buget nu este corect față de clujeni, nu va avea susținerea mea și a Comisiei. Așadar, propun amânarea și retransmiterea bugetului către companie”, a declarat Bashar Molhem în plenul Consiliului Județean.
Afirmațiile sale au deschis o dezbatere amplă între consilierii județeni, mai ales în contextul în care în spațiul public au existat deja critici privind modul în care sunt gestionate anumite cheltuieli în cadrul companiei.
Deplasarea în Brazilia a reaprins tensiunile în plen
Subiectul care a dominat însă discuțiile a fost deplasarea directorului Companiei de Apă Someș, Călin Neamțu, în Brazilia. În ședința anterioară, mai mulți consilieri au acuzat faptul că vizita externă ar fi fost făcută pe bani publici pentru a „studia pierderile de apă”, iar tema a devenit rapid una dintre cele mai discutate controverse din jurul companiei.
În ședința de astăzi, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a revenit asupra subiectului și a solicitat explicații suplimentare în fața plenului: „În primul rând vreau să ne lămurească, chiar dacă este o chestiune colaterală bugetului, cu privire la subiectul legat de cheltuiala pe care noi am dezbătut-o în ședința trecută, respectiv cheltuiala cu deplasarea dânsului în Brazilia. Am spus atunci în plen și nu vreau să mai transformăm, să facem din asta un caz și un subiect. Am spus atunci că vom cere domnului director să plătească, să verifice exact cheltuiala, să plătească ca să închidem subiectul și să nu facem o dezbatere inutilă, dacă dânsul a făcut cheltuieli publice să le plătească din bugetul personal și ca să închidem acest subiect care nu e de dorit de către nimeni și nu cred că trebuie escaladat pe această parte”, a afirmat Alin Tișe.
Președintele CJ Cluj a încercat să clarifice în plen dacă toate costurile aferente deplasării au fost suportate personal de către directorul companiei sau dacă inițial au existat cheltuieli achitate din fondurile companiei: „Înțeleg și îl întreb încă o dată pe domnul director, înțeleg din spusele dânsului că toate cheltuielile au fost făcute pe cheltuială proprie, există chitanță și factură prin care dânsul a plătit cheltuiala ulterior deplasării, ca atare acest subiect al cheltuielilor cu deplasarea s-a închis. Întreb încă o dată pe domnul director care este aici dacă este în regulă ce am afirmat eu, adică legat de aceste cheltuieli, să spuneți și plenului încă o dată, în ce măsură sunt făcute de companie, sunt făcute de asociația regilor de apă, în ce măsură e făcută de APA și așa mai departe, ca să lămuriți și colegii consilieri în ceea ce privește prima chestiune legată de aceste cheltuieli”, a mai spus Tișe.
Călin Neamțu susține că a returnat banii
În fața consilierilor județeni, directorul Companiei de Apă Someș, Călin Neamțu, a reiterat faptul că deplasarea a fost suportată financiar din propriul buzunar.
„Da, așa cum am spus, toate cheltuielile au fost susținute de către mine”, a declarat Călin Neamțu.
Totuși, explicațiile oferite în timpul ședinței nu au fost suficiente pentru a închide complet controversa. Bashar Molhem a ținut să clarifice faptul că deplasarea nu a fost achitată încă de la început din bani personali, ci din fondurile companiei, suma fiind returnată ulterior de către director.
Precizarea a venit după ce, în timpul discuțiilor, mai mulți consilieri au lăsat să se înțeleagă că Neamțu și-ar fi asumat costurile deplasării încă din momentul efectuării acesteia.
Bugetul Companiei de Apă Someș va fi refăcut
Pe lângă scandalul deplasării externe, consilierii județeni au ridicat semne de întrebare și cu privire la alte categorii de cheltuieli incluse în proiectul de buget pentru 2026, în special bonusurile, cheltuielile administrative și costurile considerate prea mari pentru anumite servicii.
În cele din urmă, plenul Consiliului Județean Cluj a votat retrimiterea proiectului de buget către Compania de Apă Someș pentru revizuire și rediscutare. Decizia a fost adoptată cu 34 de voturi pentru.
Momentul este unul fără precedent pentru administrația județeană, fiind prima dată când bugetul unei companii aflate în subordinea Consiliului Județean este invalidat și trimis înapoi pentru modificări.
În perioada următoare, conducerea Companiei de Apă Someș va trebui să ofere explicații suplimentare și să revină cu o nouă variantă de buget, în încercarea de a obține susținerea consilierilor județeni.







