Bashar Molhem, împotriva scumpirii parcării de la Aeroportul Cluj: „Prețul actual este mai mult decât suficient!”
Consilierul județean Bashar Molhem, președintele Comisiei de buget-finanțe din cadrul Consiliul Județean Cluj, a avut o intervenție decisivă în respingerea proiectului de majorare a tarifelor la parcarea administrată de GOTO Parking de la Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj.
Bashar Molhem a explicat că operatorul privat GOTO Parking nu are motive reale pentru a solicita scumpirea tarifelor, în condițiile în care datele financiare indică profituri consistente. Propunerea de majorare a generat nemulțumiri largi în rândul consilierilor județeni, indiferent de apartenența politică, aceștia exprimându-și dezacordul față de impactul direct asupra clujenilor: „Am respins astăzi, în Consiliul Județean, împreună cu colegii mei, proiectul de scumpire a parcării de la aeroport, propus de firma operatoare. Prețul actual este mai mult decât suficient, iar clujenii nu trebuie împovărați și mai mult. Datele arată clar: compania privată înregistrează profituri consistente chiar și în condițiile actuale, astfel că nu există nicio justificare reală pentru această scumpire”, a precizat Bashar Molhem.
Argumentele operatorului, contestate
Operatorul parcării a cerut o nouă majorare de tarife, invocând inflația, creșterea costurilor de operare, întreținere și energie, majorarea salariilor, precum și modificarea cotei de TVA. Cu toate acestea, potrivit referatului de aprobare al Consiliului Județean, tarifele nu au mai fost actualizate semnificativ din octombrie 2022, iar abonamentele au rămas la același nivel încă din 2013.
Vot categoric împotriva scumpirii
La votul final, proiectul nu a întrunit susținerea necesară. Din totalul de 37 de consilieri județeni prezenți, 23 au votat împotrivă, iar 10 s-au abținut, ceea ce a dus la respingerea propunerii de scumpire.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a declarat că este de acord inclusiv cu o eventuală reziliere a contractului cu GOTO Parking, dacă în Consiliul Județean va exista un demers oficial și dacă această soluție se va dovedi oportună pentru interesul public.
Nemulțumiri privind condițiile din parcare
Pe lângă problema tarifelor, mai mulți consilieri județeni au semnalat și condițiile oferite în parcarea GOTO, considerate necorespunzătoare în raport cu prețurile practicate.
Parcarea de la Aeroportul Internațional Cluj este concesionată pentru o perioadă de 49 de ani, administrarea fiind cedată în 2012 către UTI Facility Management, companie care ulterior a devenit GOTO Parking.
Prin poziția sa fermă, Bashar Molhem s-a remarcat ca un apărător al interesului public, subliniind că deciziile economice trebuie să țină cont, în primul rând, de cetățeni și de corecta utilizare a resurselor, nu doar de solicitările operatorilor privați.







