Avocatul Ciprian Păun, la Conferința Națională de Drept Fiscal: „CJUE a construit o axiomatică juridică bazată pe principii cu valoare universală”
Pe 17 octombrie 2025, Aula Magna a Academiei de Studii Economice din București a găzduit Ediția a XII-a a Conferinței Naționale de Drept Fiscal, un eveniment devenit deja tradiție pentru comunitatea fiscală și juridică din România.
Avocatul Ciprian Păun a participat, ca în fiecare an, la acest forum academic, susținând lucrarea intitulată „Rolul principiilor generale și al axiomaticii juridice în practica Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE)”.
În cadrul prezentării, Ciprian Păun a analizat modul în care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a dezvoltat, de la conceptele de drept natural și raționalism juridic, până la construcțiile moderne de drept derivat și jurisprudență creativă, un sistem de gândire bazat pe principii – un adevărat limbaj comun al dreptului european.
„Am subliniat în special faptul că CJUE a construit o veritabilă axiomatică juridică, bazată pe principii cu valoare universală, utilizate ca norme primare în lipsa unui text explicit – un fundament logic al autonomiei ordinii juridice a Uniunii (cauza 26/62 Van Gend en Loos)”, a declarat avocatul.
Lucrarea propune o analiză integrativă asupra modului în care principii precum proporționalitatea, efectul direct, supremația și protecția încrederii legitime au devenit nu doar instrumente interpretative, ci veritabile axiome normative ale dreptului Uniunii Europene.
Avocatul a mulțumit organizatorilor – profesorului Radu Bufan, profesoarei Mirela Buliga, echipei Editurii Hamangiu și tuturor colegilor care au susținut prezentări de înalt nivel științific. De asemenea, a transmis aprecieri speciale colegului și moderatorului său, profesorul Marius Ezer, alături de care colaborează în cadrul NNDKP.
„Nu am lipsit la niciuna dintre cele 12 ediții — și îmi doresc să fim împreună și la următoarea!”, a precizat Ciprian Păun, subliniind totodată maturitatea dialogului dintre doctrină, practică și administrație, reflectată și prin participarea activă a reprezentanților Ministerului de Finanțe, care au acceptat criticile și au contribuit la dezbateri constructive.







