Alin Tișe despre alegerile prezidențiale: „Revoluția bulelor de săpun” și spectacolul absurd al politicii românești
Într-o postare virulent ironică și profund critică, cel mai votat liberal din România, Alin Tișe, descrie alegerile prezidențiale într-un registru tragicomic, pe care îl intitulează „Revoluția bulelor de săpun – Pauza de râs”. Printr-o serie de metafore tăioase și observații sarcastice, Tișe ridiculizează întreaga scenă politică actuală, denunțând haosul, alianțele bizare și absurdul care pare să fi înlocuit logica: „Un adevărat dezastru electoral și un spectacol în care logica politică a luat o pauză de râs, lăsându-ne cu un scenariu absurd, în care faptele sunt eclipsate de umorul involuntar al calculelor greșite”, afirmă Tișe.
El vede acest moment politic ca pe un circ electoral, în care cifrele „se distorsionează ca într-un caleidoscop politic”, iar realitatea se transformă într-un joc de noroc cu final anunțat: „Imaginați-vă un puzzle în care piesele se mișcă de la sine, iar alegătorii sunt chemați să joace un joc de noroc, cu rezultatele deja decise, doar că decizia s-a pierdut în traducere.”
Alianțele electorale sunt ironizate prin comparații teatrale, în care politicienii devin actori nesiguri într-un spectacol remixat al absurdului: „Politicienii, ca niște păpuși, aduc în scenă noi parteneriate ca pe niște trucuri neașteptate – de la duetul Simion–Ciolacu, care s-a dizolvat brusc, la reapariția lui Simion alături de Nicușor Dan, ca o replică remixată a aceluiași spectacol.”
Tișe sugerează că, în lipsa faptelor, totul s-a redus la vorbe goale și iluzii construite pe rețelele sociale: „Fapte nu vorbe, a devenit vorbe multe, nu fapte.”
El denunță și lipsa coerenței în discursurile despre „sistem”, dar și lipsa de substanță în „matematica electorală”, devenită o „operă de artă absurdă”: „Sistemul despre care unii vorbesc cu patos fără să-l definească pare să se joace cu așteptările […] În fond, acest haos nu este altceva decât reflectarea unei societăți în care vorbele cântă mai tare decât faptele.”
Într-o notă amară și autoironică, Tișe întrevede singura constantă în politica românească – absurdul: „Poate că, în toată această comedie politică, râdem pentru că știm că absurdul e o constantă. Sau, cine știe, poate chiar râdem la gândul că ni se cere de unele minți odihnite, să credem într-un tur doi!”
Post-scriptumul său adaugă o notă de comedie neagră, făcând aluzie la evenimente recente și declarații bizare: „Un lider PSD declară că au fost puși să-i acorde voturile lui Simion în primul tur în noiembrie, dna Lasconi, nevotată nici măcar de oamenii cărora le este primar, ne informează că ‘rămâne aceeași Elena’, iar o serie de liberali dornici de mărire căutau azi prin curtea partidului cheile pierdute de la lacătul pus pe sediu.”
Concluzia lui Alin Tișe este la fel de dură pe cât e de teatrală: „Revoluția bulelor de săpun este pe punctul să înfrângă! […] Voturile dansează stand-up, cifrele fac bancuri – întregul sistem e un carnaval absurd! Spectacolul e fascinant!”
Acest text, departe de a fi o simplă ieșire retorică, pare mai degrabă o radiografie lucidă și poetică a unei Românii în care râsul amar a devenit ultimul instrument de apărare în fața unei realități politice tot mai incoerente.
