Accident aviatic simulat la Cluj: aeroportul testează intervenția rapidă și coordonarea serviciilor
Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj a organizat recent un exercițiu complex de antrenament destinat verificării și testării aplicabilității Planului de Acțiune pentru Situații de Urgență, în eventualitatea producerii unui accident de aviație civilă.
Scenariul exercițiului, desfășurat sub coordonarea directorului general David Ciceo, a presupus aterizarea unui avion de tip A320 al companiei X-AERO, care a ieșit de pe pistă, suferind avarii majore la fuzelaj și trenul de aterizare. La bordul aeronavei se aflau 100 de pasageri și 6 membri ai echipajului, dintre care, potrivit scenariului, 25 au decedat, 15 au fost grav răniți, 26 au suferit răni ușoare, iar 40 nu au necesitat îngrijiri medicale imediate. În zona accidentului au fost simulate coloane de fum și un incendiu, iar cantitatea de combustibil la momentul aterizării a fost de 3 tone.
Principalele obiective ale exercițiului au fost antrenarea personalului de intervenție, consolidarea coordonării între instituțiile și serviciile implicate în gestionarea situațiilor de urgență și identificarea eventualelor dificultăți care ar putea apărea în cazul unui accident real.
În acțiunile desfășurate în timp real au fost implicate aproximativ 1.000 de persoane, inclusiv reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în situații de urgență, autorități locale și județene, companii aeriene, servicii de handling și mass-media.
Exercițiul s-a desfășurat în condiții de siguranță, fără a afecta traficul aerian, și a fost finalizat cu succes. Aeroportul Internațional Cluj a mulțumit tuturor colaboratorilor pentru implicare și eforturile depuse pentru buna desfășurare a exercițiului.







