La Jucu s-a inaugurat statuia Reginei Maria în prezența Principelui Radu
Comuna Jucu a trăit, vineri, un moment cu profundă încărcătură istorică și simbolică, odată cu inaugurarea și sfințirea statuii Reginei Maria a României, lucrare realizată de sculptorul Liviu Plugărescu și oferită comunității locale drept omagiu adus uneia dintre cele mai importante personalități din istoria României moderne.
Ceremonia, desfășurată în centrul comunei, lângă biserica din Jucu de Sus, a reunit reprezentanți ai Casei Regale, ai Academiei Române, ai Bisericii Ortodoxe, ai Armatei Române, oameni de cultură, profesori universitari și autorități locale și județene.
Evenimentul a debutat cu un ceremonial religios oficiat de PS Samuel Bistrițeanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, alături de un sobor de preoți, printre care s-au aflat pr. protopop Dan Hognogi și pr. prof. Stelian Tofană. Ceremonia de binecuvântare a statuii a oferit evenimentului o dimensiune spirituală aparte, evocând rolul esențial pe care Regina Maria l-a avut în istoria României și în realizarea Marii Uniri.
La eveniment a participat Alteța Sa Regală Principele Radu al României, reprezentând Casa Regală, alături de reprezentanți ai Guvernului României, ai Ministerului Afacerilor Interne și ai Ministerului Apărării Naționale.
Printre invitații prezenți s-au numărat academicianul Ioan-Aurel Pop, fost președinte al Academiei Române, academicianul Ioan Bolovan, fostul ministru și academician Vasile Pușcaș, deputatul Remus Lăpușan, deputata Ramona Ioana Bruynseels, rectorul USAMV Cluj-Napoca, Cornel Cătoi, consilierul județean Horea Chirteș, primarul comunei Bonțida, Aurel Emil Cărhaț, directorul Casei de Cultură a Studenților din Cluj, Flavius Milășan, directorul APIA Cluj, Paul Groza, precum și omul de afaceri Darius Mârza.
Cluj 1 a transmis LIVE evenimentul:
Primarul Valentin-Dorel Pojar: „Suntem aici pentru a ne exprima recunoștința față de Regina Maria”
Primarul comunei Jucu, Valentin-Dorel Pojar, a vorbit despre importanța istorică a Reginei Maria și despre legătura comunității cu valorile naționale și identitatea românească: „Alteța Voastră Regală, Preasfinția Voastră, excelențele voastre, înalți reprezentanți ai autorităților civile, militare și de stat, preacucernici părinți, doamnelor și domnilor, am onoarea și privilegiul de a vă ura bun venit în comuna Jucu, județul Cluj. Suntem aici pentru a ne exprima recunoștința și prețuirea față de una dintre cele mai importante personalități din istoria țării noastre, Regina Maria a României.
Este Regina Marii Uniri, cea care a avut, prin curaj, demnitate și devotament, un rol decisiv în conturarea momentului de glorie al poporului român din 1918. De aceea am decis să inaugurăm, în centrul comunei noastre, o statuie dedicată marii noastre regine.
Știm cu toții că suveranii României Mari, Regele Ferdinand I, cel Loial, și Regina Maria, au trecut prin Jucu în mai 1919. Ei veneau dinspre Bistrița și s-au oprit la Gherla, acolo unde se afla reședința vestitorului Unirii de la Alba Iulia, episcopul greco-catolic Iuliu Hossu. Apoi, cei doi suverani au luat drumul Clujului cu trenul.
Din memoriile Reginei Maria am aflat cât de mult i-au plăcut frumoasele noastre costume naționale de pe Valea Someșului Mic, în care erau îmbrăcate mulțimi de oameni care i-au întâmpinat în fiecare gară prin care au trecut.
Astăzi, după 107 ani, avem bucuria să întâmpinăm în Jucu un alt membru al Familiei Regale a României, Principele Radu al României. Alteța Sa este un exemplu viu al modului în care Familia Regală își asumă în continuare datoria față de țara noastră. De aceea îi spunem un mulțumesc sincer, din adâncul inimilor noastre.
Vizita Alteței Sale Regale vine într-un moment plin de semnificații. Se împlinesc 160 de ani de la fondarea Dinastiei Române, în 10 mai 1866, prin venirea în țară a Principelui Carol I, 145 de ani de la proclamarea Regatului României și 100 de ani de la memorabila vizită a Reginei Maria în Statele Unite ale Americii.
Mulțumiri speciale adresez Preasfinției Sale, Părintele Episcop Samuel Bistrițeanul. Preasfinția Sa se află aici atât în calitate de reprezentant al Înaltpreasfinției Sale Părintele Mitropolit Andrei, cât și pentru faptul că întreaga comunitate din Jucu prețuiește activitatea înțeleaptă a ierarhului nostru.
Un cuvânt special de mulțumire adresez și domnului general Bogdan Cernat, comandantul Diviziei 4 Infanterie «Gemina». Domnule general, suntem onorați de participarea cu regularitate la evenimentele organizate în Jucu a militarilor pe care îi comandați.
Noi, la Jucu, știm să ne onorăm eroii. Alături de Regina Maria, pe care astăzi o cinstim prin dezvelirea acestei statui, menționăm și alte ilustre personalități istorice ale Transilvaniei, precum consăteanul nostru George Barițiu și Crăișorul Munților, Avram Iancu, cărora, de asemenea, le-am ridicat statui în comuna noastră.
La acest eveniment și la inaugurarea frumoasei statui a Reginei Maria, realizată de maestrul Liviu Plugărescu, participă români, americani și europeni de limbi, confesiuni și culturi diferite, fapt ce demonstrează însemnătatea apartenenței României la NATO și Uniunea Europeană.
Această apartenență a devenit posibilă și datorită unui grup de intelectuali și oameni de stat din Cluj, pe care îi amintim: Vasile Dâncu, Ioan Rus, Vasile Pușcaș, toți trei profesori universitari și foști membri ai unor guverne care au adus România acasă, în familia popoarelor libere.
Le mulțumesc lor și tuturor celor care au făcut posibilă păstrarea moștenirii Reginei Maria: credința sinceră în Dumnezeu, patriotismul luminat și iubirea față de oameni.
Le mulțumesc tuturor oficialilor care ne onorează astăzi aici, reprezentând Parlamentul României, Guvernul, Consiliul Județean sau alte instituții ale autorităților publice. Vă asigur pe toți de întreaga mea prețuire, precum și de recunoștința mea și a consătenilor mei.
Nu în ultimul rând, doresc să aduc mulțumiri Consiliului Local Jucu, colegilor din primărie și tuturor locuitorilor comunei noastre, de a căror susținere m-am bucurat în realizarea evenimentului de astăzi. Vă mulțumesc tuturor!”
Principele Radu: „Este o punere împreună a trecutului, a prezentului și a viitorului”
Principele Radu al României a subliniat valoarea simbolică a evenimentului și a transmis un mesaj despre rolul memoriei istorice și al responsabilității față de generațiile viitoare: „Domnule primar, Preasfinția Voastră, domnule general, domnilor profesori, doamnelor și domnilor, sunt foarte onorat să pot reprezenta astăzi pe Majestatea Sa Custodele Coroanei într-o întâlnire care rămâne exemplară prin extraordinarul ei simbol și prin frumusețea ei sufletească.
Cred că dacă fondatorii Coroanei Române ne văd de undeva de sus, astăzi sunt mulțumiți de dumneavoastră, de gazdele noastre, fiindcă faceți tot ceea ce ei ar fi vrut să se întâmple după 160 de ani pe pământurile noastre.
Este o punere împreună a trecutului, a prezentului și a viitorului, este o minunată dovadă de instinct național și de viziune, este un exemplu de modernitate. Comuna dumneavoastră este, de asemenea, un mod minunat de a fi recunoscători celor care ne-au adus astăzi aici unde suntem și un fel responsabil de a da mai departe ștafeta celor mici și tineri care sunt astăzi printre noi și nu vor uita niciodată această clipă.
Mă gândeam ce anume se poate spune despre Regina Maria, ce nu a fost încă spus sau ce nu cunoaște încă societatea românească, și sunt foarte puține lucruri de adăugat. Este unul dintre românii cei mai iubiți și mai fericiți pentru că sunt pomeniți, generație după generație, în fiecare zi, iar ceea ce Regina și Regele Întregitor au făcut e pe buzele tuturor și în inimile tuturor.
Acești doi suverani ai noștri au plecat la Domnul împăcați că și-au făcut datoria față de țară.
Ceva ar fi de spus, totuși: când Regele Carol I și Regina Elisabeta au pus temelia acestei minunate pagini de istorie, care a deschis calea României moderne în 1866, peste câțiva ani ei au devenit părinții unui copil numit Maria. Dar această Maria a plecat la Domnul foarte devreme, la vârsta fragedă de patru ani, lăsând doi părinți tineri neconsolați, ce nu aveau să mai devină niciodată părinți.
Și Dumnezeu le-a trimis o altă Maria, născută exact atunci când copila lor se urca la ceruri. Această Maria pe care Dumnezeu le-a trimis-o în schimb, în dar, este cea pe care o aniversăm și o comemorăm astăzi. Fiindcă ea a fost un dar de la Cel de Sus pentru noi toți.
Aveți dreptate: este un fel foarte frumos de a sărbători cei 160 de ani neîntrerupți ai Coroanei Române, omagiind-o pe ea.
Nu pot să vă spun altceva decât că mă simt norocos că sunt printre dumneavoastră astăzi și că ceea ce faceți este o binecuvântare pentru România europeană și transatlantică, ce are nevoie, în afară de forță economică, armată, intelectuală și culturală, și de o forță sufletească pe care dumneavoastră o subliniați atât de frumos astăzi prin ceea ce faceți. Vă mulțumesc pentru ziua de astăzi și sper să ne revedem cu ocazii fericite cât mai curând și cât mai des.”
Ioan-Aurel Pop: „Regina Maria a obținut recunoașterea internațională a Marii Uniri”
Academicianul Ioan-Aurel Pop a evidențiat rolul istoric major pe care Regina Maria l-a avut în consolidarea României Mari și în recunoașterea internațională a Unirii din 1918: „Alteța Voastră Regală, Preasfinția Voastră, preacucernici părinți, distinși membri ai Academiei Române, doamnelor și domnilor reprezentanți ai autorităților militare, civile, centrale și locale, îmi pare rău că nu vă pot pomeni pe toți. Suntem la o ceremonie mai puțin obișnuită, care era greu de imaginat în urmă cu câteva decenii.
Regina Maria a României are câteva întâietăți la care ne gândim foarte rar și aș vrea să vi le amintesc. Este prima regină a tuturor românilor. Este prima și ultima regină încoronată în Transilvania, la Alba Iulia, acolo unde Mihai Viteazul făcuse prima unire și unde Majestățile Lor au ridicat, într-un timp atât de scurt, Catedrala Încoronării.
Este prima regină dintr-o dinastie românească în mod oficial, pentru că, după participarea noastră la Primul Război Mondial, după alianța pe care România a făcut-o cu Antanta, cu Franța, Anglia și cu puterile occidentale, s-a retras Casei Regale titlul de Hohenzollern-Sigmaringen și a devenit de România.
Este acea regină care a obținut recunoașterea internațională a Marii Uniri. Românii au făcut Unirea, dar era o unire internă și reprezenta voința națională. Mai era nevoie și de voință internațională.”
Vasile Pușcaș: „Regina Maria a pus România pe harta lumii”
Fostul ministru și academician Vasile Pușcaș a vorbit despre imaginea extraordinară pe care Regina Maria a creat-o României pe plan internațional: „Regina Maria a României a fost de-a dreptul adorată. A fost adorată de oamenii de rând, de țărani, de orășeni, de intelectuali și a fost expresia unui lider prin naștere, prin comportament și prin dedicare pentru țară.
Regina Maria a reușit și la Paris, și la Londra, și la Washington, și la New York să pună România pe harta lumii.
Chiar așa a spus unul dintre oamenii de afaceri distinși din New York, care au întâmpinat-o în 1926 când a ajuns acolo: «Majestate, dumneavoastră ați pus România pe harta lumii. Noi nu știam unde este România, nu știam ce este România, dar acum, prin atitudinea și venirea dumneavoastră, suntem interesați de România».
Privind spre viitor, eu zic că ar trebui să ne întrebăm fiecare: eu sunt al României, dar fac eu ceva ca să duc mai departe ceea ce ne-a oferit Regina Maria? Cred că aceasta trebuie să fie întrebarea pentru noi toți.”









Evenimentul de la Jucu s-a încheiat într-o atmosferă solemnă și emoționantă, statuia Reginei Maria devenind un nou simbol al comunității și al respectului față de istoria și valorile României.







