Corina Croitoru, despre Mihai Eminescu, geniu și mit național deodată: „Trăiește și moare într-un moment-cheie!”
Invitată la Horia Nasra Show, lect. dr. Corina Croitoru, cadru didactic la Universitatea Babeș-Bolyai, a susținut o amplă intervenție dedicată modului în care Mihai Eminescu a fost transformat, în timp, dintr-un mare scriitor într-un mit cultural și național.
„Mihai Eminescu e un subiect mare, e un subiect greu, pentru că este un subiect simbolic al literaturii noastre, al culturii noastre, pentru că Eminescu nu e doar un scriitor mare, este și un foarte mare mit cultural. Și aici, cred că este foarte important să discutăm chestiunea mitizării figurii eminescene. Nu sunt eu specialistă în asta, este chiar mentorul meu, doamna profesoară Ioana Bican, Ioana Bot, așa cum își semnează studiile. Autoarea unei cărți extrem de valoroase pentru subiectul mitizării lui Eminescu, Mihai Eminescu, poet național român, cu toate ghilimelele de care e nevoie puse acolo. Dar nu este singura, putem să-l amintim și pe Lucian Boia, cu Eminescu, românul absolut. Sunt și istorici și istorici ai literaturii care s-au preocupat de-a lungul timpului de problema mitizării lui Eminescu.
De ce a ajuns Eminescu să fie un mit și ce este un mit? Un mit este o narațiune legitimatoare, e o construcție, practic, imaginară, care se realizează în strânsă relație cu valorile fundamentale ale unei comunități și cu un scop foarte precis, spune Lucian Boia, acela de a asigura coeziunea comunității respective. Deci un mit este o poveste care întărește relațiile dintre oamenii din acea comunitate în care circulă, în care se naște, în care e spusă. Și acum, ce facem cu Eminescu ca poveste? Ce facem cu Eminescu ca mit? De ce, unde se face transferul dintre omul Eminescu și mitul Eminescu? Sigur, un mit nu se naște peste noapte, nu te culci seara autor și te trezești dimineața mit. E o construcție imaginară, un mit emerge, nu se construiește treptat în timp.
O primă cauză este cauza biografică, viața lui Eminescu. Mitul e reactualizat prin rit, prin ritual. În 15 ianuarie celebrăm nașterea poetului, în 15 iunie moartea poetului. An de an îl sărbătorim sau îl comemorăm pe Eminescu de două ori. Nu facem asta cu niciun alt scriitor. Eminescu este un poet care moare tânăr: se naște în 1850 și moare în 1889, la 39 de ani. Moartea timpurie sensibilizează. Mai mult, nu moare sănătos, cu câțiva ani înainte suferă de nebunie. Asta intrigă. Au fost cauze ereditare, au fost cauze medicale, problema sifilisului, toate acestea contează. Povestea de dragoste cu Veronica Micle este un Romeo și Julieta al culturii noastre. Se nasc și mor în același an, iar Veronica se sinucide după moartea lui Eminescu. Chiar și după moarte, există detalii simbolice: se cântărește creierul, aproximativ 1400 de grame, la fel ca al lui Schiller. E înmormântat lângă un tei, iar opera pare să-i fi anticipat viața și moartea.
Avem apoi cauze estetice, valoarea operei sale. Este o operă mare prin bogăția ideilor, prin conținutul filozofic, dar și prin expresie și limbaj. Eminescu nu este un poet ușor, nu este lizibil în epoca lui, scrie într-o limbă neologică dificilă, care însă devine limba noastră de astăzi. Are o capacitate vizionară extraordinară și imaginează lumi în registre foarte diferite. În plus, nu este doar poet: este și prozator, dramaturg, publicist înfocat, scrie ani de zile în presă, între 1877 și 1883. Această complexitate contribuie decisiv la statutul său excepțional.
A treia cauză, poate cea mai importantă, este cea ideologică. Eminescu devine un mit național pentru că a fost nevoie de figura lui. Trăiește și moare într-un moment-cheie, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când se naște statul național român. Este canonizat de Titu Maiorescu, care îl proclamă al doilea mare scriitor român după Alecsandri, deși publicase doar trei poezii, și pariază că literatura română a secolului următor va sta sub auspicii geniului eminescian. Mai târziu, figura lui Eminescu convine discursului legionar, apoi regimului comunist, dar și opozanților acestuia, care citesc o față subversivă și critică a operei. Cât de departe ajunge mitul se vede după 1990, când Petru Creția este agresat, iar presa titrează Eminescu agresat. Această substituție între cercetător și poet arată clar că avem de-a face cu un mit, nu doar cu un scriitor. A fost genial? Sigur că da. Există studii, există o adevărată «fabrică de geniu», iar până și detalii precum greutatea creierului – peste 1450 de grame – au fost folosite pentru a susține această imagine” a precizat Corina Croitoru.
Intervenția Corinei Croitoru conturează limpede ideea că Mihai Eminescu nu poate fi separat de mitul construit în jurul său. Poetul rămâne, astfel, o figură centrală a culturii române, nu doar prin valoarea operei, ci și prin modul în care societatea a avut nevoie să-l transforme într-un simbol identitar durabil.
