Ce înseamnă, de fapt, karate și cum se diferențiază artele marțiale. Sensei Viorel Tătar: „Este o umbrelă mare, sub care intră diferite ramuri și stiluri”
Karate, taekwondo, jujitsu, kung fu, wushu sau Kali sunt denumiri familiare chiar și celor care nu au practicat niciodată un sport de luptă. În limbajul curent, însă, termenii sunt adesea amestecați, iar „karate” ajunge să fie folosit pentru a desemna aproape orice formă de artă marțială. Sensei Viorel Tătar, de la CS Budo Gym Cluj, explică modul în care trebuie privit acest univers complex și subliniază că artele marțiale reprezintă o categorie foarte largă, în interiorul căreia există tradiții, discipline și stiluri diferite.
Pentru publicul larg, diferențele dintre diversele arte marțiale nu sunt întotdeauna ușor de identificat. Uniformele, centurile, tehnicile de lovire, disciplina din sala de antrenament și anumite elemente comune fac ca sporturi și sisteme de luptă foarte diferite să fie introduse, în mod simplificat, în aceeași categorie.
De aici apare și una dintre cele mai frecvente confuzii: folosirea cuvântului „karate” ca sinonim pentru aproape toate artele marțiale asiatice.
Sensei Viorel Tătar, de la CS Budo Gym Cluj, spune că această asociere este de înțeles din perspectiva unui om care privește fenomenul din exterior, însă pentru o înțelegere corectă trebuie făcută o delimitare între noțiunea generală de arte marțiale, diferitele discipline și stilurile care s-au dezvoltat în interiorul acestora.
Viorel Tătar: „Lumea, când vorbește de karate, include tot acolo”
Primul pas este clarificarea termenilor. Viorel Tătar observă că, în limbajul comun, karate-ul a devenit pentru mulți o denumire generică, sub care sunt incluse discipline foarte diferite; „Hai să-l definim puțin, hai să-l așezăm în niște norme. Sigur, lumea, când vorbește de karate, include tot acolo. Începând de la stiluri diferite, Shotokan, taekwondo, jujitsu, orice. Este așa un fel de amalgam și, pe undeva, este normal să fie așa. Și spun «karate». Acum, ca să punem puțin lucrurile în ordine”, explică sensei Viorel Tătar.
Confuzia este alimentată inclusiv de popularitatea de care karate-ul s-a bucurat de-a lungul timpului. Pentru generații întregi, acesta a devenit una dintre cele mai cunoscute forme de arte marțiale, astfel că termenul a ajuns să fie utilizat uneori pentru discipline care, în realitate, au origini și caracteristici diferite.
Artele marțiale, marea „umbrelă”
Pentru a face mai ușor de înțeles întregul sistem, reprezentantul CS Budo Gym Cluj folosește comparația cu autovehiculele.
Așa cum „autovehicul” reprezintă o categorie generală care cuprinde mai multe tipuri de vehicule, artele marțiale pot fi privite drept marea familie în interiorul căreia se regăsesc numeroase discipline și stiluri: „Este o umbrelă mare, ca și cum am vorbi despre autovehicule. Este o umbrelă mare care se numește arte marțiale. După care vin ceea ce înseamnă stiluri de arte marțiale, care diferă”, explică Viorel Tătar.
Această perspectivă permite o înțelegere mai clară a diversității. Nu toate artele marțiale au aceeași origine, nu urmăresc aceleași principii și nu utilizează aceleași tehnici.
Unele pun accentul în special pe lovituri, altele includ într-o măsură importantă proiectări, prize sau tehnici de control, iar alte sisteme au fost dezvoltate inclusiv în jurul folosirii armelor tradiționale.
Ce înseamnă „karate”
Viorel Tătar amintește și semnificația termenului „karate”, asociat ideii de „mână goală”. În interiorul karate-ului există, la rândul său, stiluri distincte.
Printre exemplele invocate se numără Kyokushin și Shotokan, nume foarte cunoscute în lumea artelor marțiale.
Tocmai aici apare o diferență importantă între modul în care publicul folosește termenul „karate” și clasificările specifice practicanților. Faptul că două discipline provin din același spațiu cultural sau că au anumite elemente exterioare asemănătoare nu înseamnă automat că reprezintă același lucru.
În același timp, lumea artelor marțiale japoneze este mult mai extinsă și cuprinde discipline cu identități proprii.
Prin urmare, expresia generică „fac karate” poate ascunde o realitate mult mai complexă în ceea ce privește stilul practicat, filosofia acestuia, regulile de antrenament și obiectivele urmărite.
Artele marțiale chineze: de la wushu la kung fu
Dacă Japonia are propriile tradiții, China reprezintă un alt spațiu fundamental pentru dezvoltarea artelor marțiale.
Viorel Tătar vorbește despre o altă ramură importantă, cea a artelor marțiale chineze, amintind wushu și kung fu: „După care este umbrela sporturilor și artelor marțiale chineze, unde este wushu, este kung fu, tot ce cuprinde partea de arte marțiale chineze”, explică acesta.
Și aici diversitatea este considerabilă. Termenii cunoscuți publicului desemnează un univers mult mai amplu decât ar putea sugera imaginea simplificată creată de filme sau cultura populară.
Există școli, sisteme și metode de pregătire diferite, dezvoltate în perioade istorice și contexte distincte.
Kali și Eskrima, exemple din artele marțiale filipineze
Harta artelor marțiale nu se limitează însă la Japonia și China.
Viorel Tătar atrage atenția asupra existenței unor tradiții importante și în alte regiuni asiatice, printre acestea aflându-se artele marțiale filipineze: „Sunt arte marțiale filipineze, cum este Kali, cum este Eskrima. Sunt artele marțiale vietnameze. Sub umbrela asta mare a artelor marțiale intră diferite ramuri de arte marțiale, după care vin stilurile de arte marțiale”, arată sensei Viorel Tătar.
Exemplele sunt relevante tocmai pentru a demonstra cât de vast este domeniul. Fiecare tradiție s-a dezvoltat într-un anumit context istoric și cultural, iar tehnicile practicate reflectă inclusiv particularitățile societăților în care aceste sisteme au apărut.
De ce nu toate artele marțiale pot fi numite „karate”
Explicațiile oferite de sensei Viorel Tătar conduc către o distincție esențială: „arte marțiale” este termenul general, în timp ce karate-ul reprezintă o zonă particulară a acestui univers.
În vorbirea de zi cu zi, simplificarea este firească. Pentru un spectator fără experiență, două demonstrații de arte marțiale pot părea foarte asemănătoare. Pentru practicanți, însă, diferențele pot fi fundamentale.
Acestea pot privi poziția corpului, tehnica loviturilor, deplasarea, distanța față de adversar, metodele de apărare, contactul permis, regulamentul competițional sau filosofia antrenamentului.
De aceea, taekwondo, jujitsu, kung fu sau alte discipline nu ar trebui considerate pur și simplu variante ale karate-ului doar pentru că fac parte din aceeași mare familie a artelor marțiale.
Dincolo de luptă: disciplină, control și educație
Înțelegerea diferențelor dintre stiluri este importantă și pentru cei care vor să înceapă practicarea unei arte marțiale. Alegerea unei discipline nu presupune doar selectarea unui anumit tip de tehnică de luptă.
Fiecare sistem vine cu propriul mod de pregătire, cu reguli, principii și obiective specifice. Dincolo de componenta fizică, practicarea artelor marțiale este asociată cu dezvoltarea disciplinei, coordonării, concentrării și autocontrolului.
În cazul copiilor și adolescenților, componenta educativă poate deveni la fel de importantă precum cea sportivă, în timp ce pentru adulți antrenamentul poate combina pregătirea fizică, tehnica, autoapărarea și dezvoltarea capacității de concentrare.
O lume mult mai complexă decât pare din exterior
Mesajul lui Viorel Tătar este, în esență, unul de clarificare. Ceea ce publicul numește generic „karate” reprezintă, în realitate, doar o parte dintr-un domeniu mult mai vast.
Artele marțiale sunt marea umbrelă. Sub aceasta se află tradiții provenite din spații culturale diferite, iar în interiorul lor apar discipline, ramuri, școli și stiluri cu identități proprii: „Sub umbrela asta mare a artelor marțiale intră diferite ramuri de arte marțiale, după care vin stilurile de arte marțiale”, sintetizează sensei Viorel Tătar.
Pentru cei care privesc din exterior, diferențele pot părea detalii. Pentru practicanți, ele definesc însă identitatea unei discipline, modul de pregătire și filosofia care stă în spatele anilor petrecuți în sala de antrenament.
