Noi investiții pregătite la Jucu: Primarul Valentin Dorel Pojar anunță proiecte europene în colaborare cu ADR Nord-Vest
Primarul comunei Jucu, Dorel Pojar, a anunțat că administrația locală pregătește mai multe proiecte ce ar putea fi finanțate din fonduri europene, în urma unei întâlniri de lucru desfășurate alături de conducerea Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest.
Potrivit edilului, la discuții a participat Marcel Boloș, actual director general al ADR Nord-Vest și fost ministru, împreună cu reprezentanții agenției, întâlnirea având ca principal scop analizarea proiectelor de dezvoltare pentru comuna Jucu.
„Am identificat cel puțin șase proiecte care ar putea fi finanțate din fonduri europene, dintre care trei sunt deja pe rol, cu fișe de proiect depuse, și așteptăm semnarea contractelor”, a transmis primarul Dorel Pojar.
Edilul a precizat că în cadrul întâlnirii au fost prezentate în detaliu proiectele pregătite de administrația locală, cu sprijinul echipelor de proiectanți care colaborează cu Primăria Jucu.

Reprezentanții administrației locale și-au exprimat totodată aprecierea față de sprijinul acordat de ADR Nord-Vest în procesul de pregătire și identificare a oportunităților de finanțare europeană.
Deși nu au fost oferite detalii despre natura proiectelor vizate, autoritățile locale susțin că acestea vor contribui la dezvoltarea infrastructurii și a serviciilor din comună în perioada următoare.







